„Voi muri, asta sigur mă va ucide. Am început să plâng”. Cum a descoperit un tânăr de 38 de ani că mai are de trăit doar 6 luni, după o programare la frizer

În urma unei vizite la frizer, un tânăr a descoperit că mai are doar șase luni de trăit. Medicii i-au spus inițial că nu este nimic.
  • Publicat:

În urma unei vizite la frizer, un tânăr a descoperit că mai are doar șase luni de trăit. Nicholas Smithson, în vârstă de 38 de ani, a ajuns la medic după ce frizerul lui a descoperit prezența unei alunițe suspecte. Medicii i-au spus inițial că nu este ceva îngrijorător, dar tânărul a simțit că ceva nu este în regulă, motiv pentru care a decis să meargă la un dermatolog, care imediat i-a făcut o biopsie. Rezultatele au arătat că alunița era un melanom nodular, iar veștile nu s-au oprit aici.

Medicii i-au spus că aceasta s-a răspândit până la nivelul nodulilor limfatici. Viața lui Nicholas a luat o întorsătură bruscă la aflarea veștilor, iar tânărul a decis să-și anunțe prietenii și familia că acesta ar putea fi ultimul Crăciun pe care-l prinde.

„Îmi amintesc că m-am uitat la partenera mea și i-am spus „O să mor. Asta sigur mă va ucide”. Am mers la mine acasă și doar ne-am uitat la un perete gol și am plâns”, a povestit tânărul pentru The Courier Mail.

În luna august, doctorii i-au dat doar șase luni de trăit, scrie Mirror.

Este exact ca-n filme, când oamenii primesc vești proaste. Pur și simplu se deconectează”, a spus Nicholas.

Gestul prietenilor după ce tânărul a fost diagnosticat cu melanom

Prietenii lui, Claudette și Jamie, au deschis o pagină de donații astfel încât Nicholas să poată face în ultimele luni de viață tot ce nu a făcut până acum.

„Nicko a fost diagnosticat cu Melanom în stadiul IV și în momentul de față se luptă să câștige lupta cu cancerul. Tot ce-și dorește este să călătorească cât mai mult posibil, atât cât mai poate. Deși i s-a dat un diagnostic final, sperăm să poată lupta și câștiga împotriva cancerului. Ar fi minunat dacă am putea face asta pentru Nicko. Nu știm ce rezervă viitorul, așa că vrem să ne asigurăm că Nicko are parte de această experiență. Vă rog pe fiecare dintre voi să ajutați cât puteți. Fiecare dolar îl va ajuta pe Nicko să realizeze ce și-a propus. Toate donațiile vor merge direct către el.

Pentru cei care nu îl cunosc, Nicko este un om bun și generos, un suflet frumos și foarte mândru. Inițial nu a fost de acord cu această strângere de fonduri, dar este singurul mod prin care îl putem ajuta să-și îndeplinească visul”, au scris cei doi pe pagina de strângere de fonduri.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult