Se spune despre oamenii anxioși că tind să se agite, să își roadă unghiile și să se bâlbâie atunci când au un dialog aprins. Însă poate nu știți, dar aceștia sunt și cele mai inteligente persoane.
Recent, Universitatea din Ontario, Canada a realizat un studiu amănunțit prin chestionarea a 100 de studenți pentru a vedea cât de mult își fac aceștia griji în general. Ei au fost întrebări în ce măsură sunt de acord cu afirmațiile de genul „întotdeauna îmi fac griji de ceva”. Cercetătorii au descoperit că studenții care au mai multă anxietate au obținut și un scor mai ridicat la testul de inteligență verbală.
Și nu este singurul studiu realizat de acest gen.
Autorul studiului, Jeremy Coplan, a descoperit faptul că cei care au o formă mai severă de anxietate generalizată au și un IQ mai ridicat decât cei care au forme mai ușoare de anxietate.
O minte îngrijorată este o minte care caută, iar oamenii mai inteligenți pot avea agilitatea cognitivă de a examina mai multe unghiuri ale oricărei situații, în bine sau în rău. Copiii care sunt predispuși să fie anxioși pot fi mai atenți sau mai sârguincioși la școală, de exemplu, și, prin urmare, își pot îmbunătăți inteligență. Iar oamenii inteligenți pot găși mai multe lucruri pentru care să se îngrijoreze”, a explicat acesta.
Potrivit specialiștilor, creierul persoanelor inteligente funcționează 24/7, ceea ce înseamnă că mințile lor caută în mod continuu informații noi. Astfel, cu cât mintea umană caută mai mult, cu atât poate crea mai multă anxietate dacă nu este ținută sub control.
A rula aceste activități mentale în continuu (procese de gândire) poate fi copleșitor.
Mai mult, cu cât ești mai inteligent, cu atât ai o conștientizare mai mare. Persoanele anxioase pot detecta mai multe amenințări într-o situație decât cele relaxate, detașate.
Citește și: Anxietate – simptome fizice. Cum se manifestă corpul când ești anxios, metode de calmare rapidă
Surse: Nation Library of Medicine, Your Tango