Dr. Cristian Moraru, expert în chirurgia refractivă, chirurgia cataractei și a transplantului de cornee, își pune amprenta de mai bine de 30 de ani în oftalmologie. Misiunea acestuia a fost și este restabilirea vederii și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Într-un scurt interviu exclusiv, Dr. Cristian Moraru ne-a vorbit despre chirurgia oftalmologică, dar și despre cât de preocupați sunt românii atunci când vine vorba de sănătatea oftalmologică.
Dr. Cristian Moraru: Toate trei sunt importante și contează pentru pacienți, deși credem că predominant, pentru cei mai mulți dintre ei, este profesionalismul și comportamentul personalului. De asemenea, rezultatele serviciilor medicale, mai ales ale operațiilor, mulțumirea prietenilor sau celor cunoscuți și recomandările lor predomină în criteriile pacienților pentru alegerea unei clinici oftalmologice.
Dr. Cristian Moraru: În urmă cu 20 de ani preocupările românilor pentru prevenție în ce privește sănătatea ochilor erau destul de mici, dar au crescut vizibil în ultimii ani; pacienții români conștientizează tot mai mult importanța tratării bolilor oculare în stadii incipiente; de exemplu, se prezintă la operația de cataractă când aceasta e în stadii mai puțin avansate, sau, un alt exemplu: pacienții diabetici efectuează controale oftalmologice mai des decât în anii trecuți, determinând evidențierea și tratarea mai din timp a unei retinopatii diabetice, astfel că des ajunge din ce în ce mai rar la orbire prin această complicație a diabetului.
Din păcate, există si opusul: sunt încă mulți pacienți care vin la noi cu glaucom foarte avansat, chiar aproape de orbire, în stadii în care nu se mai poate face nimic pentru recuperarea vederii, pentru că neglijează controale de rutină după vârsta de 40-45 de ani (glaucomul fiind o boală insidioasă, care nu doare și nu afectează vederea decât în stadii foarte avansate, cel mai adesea e descoperit la un control de rutină).
Tot din păcate, există o discrepanță mare între mediul rural și cel urban în ce privește grija pentru prevenție, iar acest lucru e legat nu doar de gradul mai scăzut de informare, ci și de dificultatea de deplasare la un centru medical sau medic în mediul rural.