Kilograme de tristețe. Cum ne îngrașă emoțiile negative precum furia, tristețea sau depresia

Emoțiile și comportamentul nostru alimentar

„Durează, în medie, 90 de secunde între momentul de când s-a format o emoție în interior și momentul în care a plecat”, afirmă dr. Jill Bolte Taylor, specialist în neurologie, citat de Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeut și autoare a cărții „Emoții în farfurie. Cum să faci pace cu tine și cu farfuria ta”. 90 de secunde care fac diferența între alegerile noastre.

90 de secunde de decizie în care putem încerca să fim conștienți de acea emoție, să o lăsăm să se manifeste, să o înțelegem sau să o reprimăm, pentru că e prea dureroasă. Însă ceea ce reprimăm și ținem în noi, la un moment dat, se va croniciza pe interior sau se va exterioriza într-o formă sau alta: atacuri de panică, depresie, anxietate, accese de furie, consum de alcool, kilograme în plus etc. Toți avem nevoie de o reglare emoțională, mai precis de o restabilire a echilibrului interior. Și ea se întâmplă oricum, fie prin moduri sănătoase, fie prin unele nesănătoase, afirmă autoarea.

Emoțiile pe care le trăim, uneori ca răspunsuri prea puternice față de un eveniment, o persoană, un comportament, vorbesc în primul rând despre noi. Aceasta este una dintre cele mai importante perspective de conștientizat pentru o schimbare funcțională pe care scriitoarea o propune cititorilor săi.

Recomandări

Capcanele psihologice de Black Friday. Ce ne determină să cumpărăm în exces?

Semne care trădează depresia. Cum o depistezi la persoanele care „o poartă” cu zâmbetul pe buze

În aparență, credem că reacționăm la ceva exterior. Ne îndreptăm atenția în afara noastră pentru a găsi explicații sau „vinovați” pentru trăirile noastre. În realitate, primul loc spre care ne-ar ajuta cu adevărat să privim este în interiorul nostru. La locul în care s-a format acea emoție și ce ascunde ea.

E multă furie adunată în kilogramele în plus

Una dintre cele mai vocale astfel de emoții este furia.

„A nu-ți da voie să simți furie, frustrare, supărare pentru ceea ce ți-a adus durere și senzația de nedreptate, pentru că uneori contextul social, emoțional sau relațional acționează ca o cenzură, înseamnă a mai pune o doză de lavă în vulcanul interior. Și, desigur, a te împovăra și la exterior. E multă furie adunată în kilogramele în plus”, precizează ea.

„Pentru că furia este doar un vârf de aisberg pentru o nevoie neîmplinită, o durere neauzită, o neputință. Reprimată, ea copleșește până ce persoana ajunge în depresie.(…) Însă, folosită ca un catalizator al schimbării, este o emoție trăită sănătos. A sta în contact cu ceea ce se află în spatele ei cred că este una dintre cele mai bune analize ale sinelui.”

Sunt trist, mănânc de consolare

Iar dacă furia are și o valență mobilizatoare, tristețea pare că ne condamnă la neputință, ne ține pe loc, și nu oricum.

„Când e profundă, vorbim despre kilograme de tristețe. Transformate în cele fizice, duc treptat la o circularitate: sunt trist, mănânc, mă îngraș, sunt trist și neputincios în fața kilogramelor, mănânc de consolare și tot așa. Adeseori, kilogramele în plus sunt cele care ne duc la psihoterapie. Doar când disconfortul devine foarte ridicat, căutăm ajutor. Și, treptat, ajungem și la ce doare cu adevărat.  La ce ascund ele cu adevărat.”

Pentru că tristețea, la fel ca orice altă emoție, are un mesaj pentru noi, afirmă terapeuta.

„Ea vrea să ne spună ceva, de aceea este acolo. Dacă ceea ce facem este să tot alungăm acest mesager, el va deveni tot mai insistent, până când la un moment dat ne va pune la pământ. Doar-doar îl vom asculta atunci. Se ajunge la depresie și pentru că ne e teamă să stăm cu momentele de tristețe, să le trăim și pe ele”.

Această teamă activează în cele 90 secunde și un mecanism de protecție, de apărare, în fața suferinței. Dacă nu suntem pregătiți să înfruntăm cauza mai profundă din noi, a reprima sau chiar a deplasa cauza spre o zonă exterioară e mai la îndemână. Însă, pentru că sunt parte din noi, sunt vii și își cer drepturile la vindecare, aceste emoții vor încerca să găsească alte căi de comunicare cu noi.

Depresia ne împiedică să ne oprim, inclusiv din mâncat

Depresia, privită din această perspectivă, indică tot o stare disfuncțională a emoțiilor noastre. O formă interesantă și mai puțin expusă ca atare este depresia înalt funcțională.

După cum precizează autoarea cărții, „imaginea depresiei nu e doar cu acea persoană care stă în pat. Ea poate arăta și ca o persoană căreia îi e teamă să se oprească, o persoană care simte constant nevoia de a face ceva, de a lucra ceva. Opritul poate fi perceput ca fiind periculos, pentru că poate să vină la pachet cu tot ceea ce s-a reprimat până atunci.”

Ea citează în capitolul dedicat expunerii emoțiilor un studiu realizat din 2013 pe 227 de alergători, jumătate femei, jumătate bărbați, din care a reieșit că există legături între nevoia de evadare, reprimarea emoțională și exercițiile fizice.     

Aceste emoții nu vin pe rând. Sau separat. Pot coexista, alături de altele, cum ar fi invidia, vinovăția, rușinea sau frica. Pornind de la normalizarea acestora, tratându-le ca firești, nu ca negative în existența noastră, autoarea își invită cititorii să descopere cum pot deveni mai vulnerabili față de ei înșiși, cum pot trata și privi cu mai multă blândețe emoțiile și corpul. Și, nu în ultimul rând, cum pot vindeca ceea ce nu se vede, încă, în spatele greutății corporale.