Adina Buzatu s-a făcut cunoscută publicului larg datorită colecțiilor sale vestimentare, preponderent masculine, dar și felului sau de-a fi.
Invitată recent în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la KanalD, aceasta a vorbit despre o metodă inedită prin care își igienizează blugii fără a-i băga, însă, la mașina de spălat.
Vedeta TV recomandă să ne băgăm blugii în congelator și să îi lăsăm timp de 24 de ore pentru a se igieniza. Potrivit acesteia, ideea este extraordinară şi ajută mult pentru a preveni deteriorarea prin spălări mult prea dese.
Astfel, în congelator blugii se igienizează şi ne putem bucura de ei mai mult timp.
„Toți dintre noi avem o pereche de jeans sau câteva perechi de jeans pe care le iubim și nu dorim să le stricăm. Sigur, le poți spăla după fiecare purtare, dar nu îți sugerez asta decât dacă aceștia vor fi pătați. Dacă nu sunt pătați și doar necesită igienizare, ai două variante.
Îi congelezi, îi lași 24 de ore. Atenție! Când îi scoți din congelator nu îi desfaci imediat, ci îi lași să se dezghețe, pentru că altfel riști să se rupă fibra, și, ulterior, ei vor fi proaspeți pentru că, practic, se igienizează. Îi poți călca și sunt ca noi. Își revine fibra, se strânge, nu mai sunt largi. Impecabil.
Sau, îi poți da cu abur, îi agăți de partea de jos, și îi dai cu abur pe interior și pe exterior foarte bine, în special în zona de sus. Ulterior, îi calci și sunt ca noi. Dar, dacă totuși ajungi să îi speli, ai grijă!
Nu temperatură foarte mare, un detergent care nu distruge și dacă au vreo pată, încearcă să dai local cu o substanță care să scoată acea pată, nicidecum să folosești un detergent foarte puternic care riscă să îi decoloreze”, a transmis Adina Buzatu pe contul său de pe TikTok.
@trendsbyadinabuzatu #FriendsinTRENDS #fypシ゚viral #adinabuzatu ♬ original sound – Adina Buzatu
Citește și: Trucurile de frumusețe ale Monicăi Bîrlădeanu, la 44 de ani: „Scăpând de acest mic complex…”