După aproape 4 ani, sute de măști, teste negative, sticle de spirt consumate și scaune de birou tocite în siguranța casei, „resturile” COVID-ului s-au lipit și de mine. Teoretic, m-am căpătat cu o tulpină ușoară care, chipurile, ar fi trebuit să treacă neobservată. Practic, am fost neom, timp de 2 săptămâni.
Totul a început cu senzația de nas înfundat. Și tot așa s-a și terminat. În timp ce scriu aceste rânduri, în nasul meu încă se duce o luptă cu inflamația care mi-a blocat aproape complet respirația, dar m-a și lăsat fără miros.
Doar cine a trecut prin asta înțelege ce înseamnă să nu poți simți niciun miros, de niciun fel. Oțet, parfum, acetonă, ceapă, usturoi, orice chestie care, teoretic, ar fi trebuit să aibă un miros puternic, în cazul meu era (și încă este, în proporție de 50%) o necunoscută.
Lipsa mirosului a fost, de altfel, și semnul care m-a determinat să fac al 3-lea test COVID, cu rezultat pozitiv. Primele două teste au ieșit negative, deși aveam deja de vreo 4-5 zile simptome de „viroză”:
Spun prosteală pentru că efectiv așa m-am simțit. Medicii o numesc un pic mai elegant – „ceață cerebrală”, cauzată de oxigenarea insuficientă a creierului. Nu percutam la ceea ce se spunea în jurul meu, viteza de reacție era vizibil încetinită, creierul refuza să proceseze orice fel de informație.
Dacă în primele zile aveam senzația că o să duc boala pe picioare, următoarele mi-au demonstrat, cu vârf și îndesat, că până și un organism tânăr poate fi doborât de „un biet virus”, de o „tulpină ușoară”.
Dragă tulpină Eris sau Pirola – că nimeni nu știe în România ce variantă mai colcăie prin populație –, să știi că nu ești deloc ușoară! Cel puțin așa te-am perceput eu, cu 3 doze de vaccin la activ. Nici nu vreau să-mi imaginez ce înseamnă „formă moderată sau severă”, adică boala aceea care te bagă în spital.
Din fericire, medicul de familie, medicamentele adjuvante recomandate, supele și ceaiurile, dar mai ales odihna la pat – zile în șir nu am putut să fac nimic altceva decât să stau în pat – m-au ajutat să trec cu bine peste „primul COVID”, care m-a ținut în corzi aproximativ 2 săptămâni.
Însă pot spune cu mâna pe inimă că nu mai vreau să trec prin asta prea curând. Și mai important, mi-aș dori să existe o variantă actualizată de vaccin disponibilă în România – așa cum se întâmplă în cazul vaccinului gripal –, astfel încât, dacă voi avea ghinionul să se lipească din nou COVID-ul de mine, „armata” de anticorpi să îmi sară în ajutor și să scap mai rapid de simptome.
Poate se aude și la Ministerul Sănătății…