Leah Lazarus, o tânără din Marea Britanie, a ajuns să arate ca un schelet după ce a cheltuit enorm pentru operația de micșorare a stomacului, care să o ajute să slăbească. De la mărimea XXL, ea a ajuns acum la mărimea XS-S la haine, lucru care o enervează la culme!
Leah Lazarus, în vârstă de 39 de ani, regretă că și-a făcut câteva intervenții chirurgicale pentru a slăbi. În prezent, ea a ajuns să fie doar piele și os și poartă haine de la copiii de 12 ani. Deși credea că va avea silueta impecabilă pe care și-a dorit-o dintotdeauna, britanica trăiește acum un coșmar.
„Am cheltuit toate economiile pe o intervenție chirurgicală pentru a trece de la mărimea XXL la dimensiunea S-M. Regret, arăt ca un schelet acoperit de piele flască și lăsată. Am pielea moale pe burtă, motiv pentru care trebuie să folosesc bandă adezivă din silicon transparent pentru a o menține la locul potrivit”, a declarat aceasta.
Aceasta a decis să apeleze la o procedură de slăbit, după nașterea celor trei copii. Așa a ajuns la clinica privată din Midlands, acolo unde a lăsat aproximativ 11.000 de euro pentru operație. Din păcate, operația a lăsat-o pe Leah cu surplus imens de piele și numeroase cicatrici!
După intervenția chirurgicală, Leah a făcut o infecție la nivelul stomacului și a sângerat o bună perioadă de timp. Acum, abia dacă se mai poate privi în oglindă și mărturisește că regretă enorm decizia!
Pentru a se încadra la o astfel de procedură, specialiștii recomandă ca pacienții să aibă un indice de masă corporală de peste 40%. Grace Hula, fondatoarea G&M Healthcare, susține că tot mai multe femei vor cu orice preț să fie slabe și apelează la diferite proceduri care le pun viața în pericol.
„Multe femei optează pentru intervenții chirurgicale în străinătate, pentru a-și obține corpul „de vis”, fără ca obezitatea să fie o problemă în acest sens. Intervenția chirurgicală implică în mod frecvent potențiale complicații precum infecții, hemoragii, cheaguri de sânge, probleme legate de anestezie, leziuni ale organelor și chiar cicatrici. În ciuda celor mai bune eforturi ale chirurgilor, organele din apropiere pot fi ocazional lezate în mod neintenționat”, a adăugat Grace Hula.
Sursa: sunnyskys.buzz