Asociația Americană a Inimii descrie colesterolul ca fiind o substanță grasă. Organismul produce colesterol, dar el mai poate fi asimilat și din alimentație. Un nivel crescut de colesterol în corp crește riscul de ateroscleroză, o acumulare de plăci în artere care întărește vasele de sânge și crește riscul de afecțiuni precum boala coronară. Brânza este făcută din lapte de vacă și conține un profil nutritiv divers, inclusiv calciu și proteine, sodiu, colesterol și grăsimi saturate.
Da, brânza conține și colesterol, iar potrivit USDA, în urma unei cercetări publicate în jurnalul Nutrients în 2018 se arată că acel colesterol pe care îl consumăm nu afectează atât de mult colesterolul din sânge. Mai degrabă, factorii precum cei genetici, de stil de viață și consumul altor nutrienți precum grăsimi saturate au un impact major asupra creșterii colesterolului din sânge.
În funcție de tipul de brânză pe care-l cumperi, acesta poate aduce în dietă o cantitate generoasă de grăsimi saturate, un tip de grăsime care blochează arterele dacă se consumă pe termen lung.
30g brânză Cheddar conțin 6 grame de grăsimi saturate, scrie USDA, adică jumătate din limita recomandată de specialiști. Pentru o dietă de 2000 de calorii se recomandă să nu consumi mai mult de 11-13 grame de grăsimi saturate pe zi.
Cercetări recente arată că nu toți acizii grași saturați sunt egali, iar unii dintre ei nu spijină apariția bolilor cardiovasculare. O recenzie din 2023 publicată în Current Developments in Nutrition arată că acizii grași din produsele lactate afectează diferit oamenii în funcție de riscurile pe care le au privind sănătatea. Cercetătorii investighează dacă produsele lactate fermentate sunt mai bune față de alternativele fără grăsime atunci când vine vorba de sănătatea cardiometabolică.
Vești bune pentru iubitorii de brânză! Brânza poate fi inclusă într-o dietă sănătoasă, echilibrată, chiar și în cazul pacienților cu colesterolul crescut. Se recomandă să optezi pentru variantele bogate în calciu, mai ales că aproape 40% dintre persoanele trecute de vârsta de 4 ani nu consumă suficient calciu, arată Institutul Național de Sănătate. Din moment ce brânza este o sursă de calciu, optează pentru tipuri de brânză care conțin mai mult calciu, precum mozzarella.
Surse: