Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din București are în componența sa majoritatea specialităților necesare pacienților. Este important de precizat că pacienții care beneficiază de servicii ambulatorii nu sunt internați în spital, ci sunt, de obicei, tratați și externați în aceeași zi.
Dr. Edis Mustafa, coordonatorul ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din Capitală a prezentat o gama largă de servicii medicale pe care pacienții le pot regăsi în ambulatoriul unității medicale.
Mai mult decât atât, interlocutorul Gândul a explicat ce tipuri de terapii de ultimă generație sunt folosite.
În cadrul ambulatoriului Spitalului Sfântul Ioan există cinci camere dedicate recuperării medicale, un cabinet de masaj dotat cu trei paturi, o sală de kinetoterapie dotată cu tehnologie de ultimă generație, cum ar fi covoare rulante, cum ar fi biciclete, scaun de cvadriceps, dispozitive de ultimă generație precum desmotec și I-Move, care sunt niște platforme automatizate unde putem obține un feedback în timp real în urma evoluției pacientului și sunt terapii care compensează cu dimensiunea spațiului și a sălilor existente.
De asemenea, mai avem două cabinete de fizioterapie unde există proceduri de electroterapie precum curenți de joasă, medie și înaltă frecvență, terapii cu laser, aplicații cu parafină. Toate acestea se desfășoară în ambulatoriul Spitalului Sfântul Ioan.
Procedurile vizează diminuarea durerii, recâștigarea mobilității, oarecum într-o expresie mai scurtă, îmbunătățirea calității vieții. Practic, noi asta urmărim în recuperare și dacă pot spune așa, ca o deviză, recuperarea medicală este singura specialitate medicală care tratează în mod direct funcționalitatea pacientului. Practic, noi cu asta ne ocupăm aici”, a spus medicul Edis Mustafa.
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” dispune de echipamente și aparate medicale de înaltă performanță, astfel că pacienții pot beneficia de tratamente la cele mai înalte standarde de excelență în medicină.
Având în vedere renovarea prin care am trecut la nivelul departamentului de recuperare, pe lângă procedurile clasice de fizioterapie, cunoscute și foarte populare de atâția ani, noi ne mai putem mândri și cu terapii de ultimă generație, cum ar fi terapia TECAR. Este o terapie extrem de ofertantă, atât medicului, cât și pacientului, deoarece există puține contraindicații și este o terapie care poate fi aplicată pe materiale de osteosinteză, pe tije de metal, asta înseamnă materiale de ostesinteză.
Putem vorbi despre terapia cryo ultrasunete, o terapie la fel, extrem de bună în cazul traumatismelor, terapie unde temperatura scade până la -7,8 grade, putem vorbi despre masa de elongație, o terapie extrem de eficientă în cazul patologiilor de coloană, cum ar fi herniile de disc.
Avem la dispoziție drenajul limfatic mecanic, foarte indicat, în special persoanelor care trec după printr-o boală oncologică și prezintă diferite limfedeme la nivelul mâinilor sau picioarelor. Avem laserul de înaltă intensitate și multe terapii de ultimă generație din această sferă, prin care putem acoperi o multitudine de patologii, cu atât mai mult făcând parte dintr-un ambulatoriu integrat al Spitalului Sfântul Ioan, unde, în spital, avem specialități cum ar fi ortopedie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, cardiologie și multe alte specialități.
Noi putem ajuta pacienții care se externează din aceste secții cu terapiile pe care le menționăm mai devreme. S-a ținut cont de flux și adresabilitate în momentul când am solicitat diferite lucruri de îmbunătățit. Am ținut cont și de profilul spitalului și bineînțeles, de necesitatea pacienților care ne trec pragul”, a explicat coordonatorul Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din Capitală.
Serviciile ambulatorii includ consultul medical, diagnosticul, tratamentul, dar și alte servicii medicale.
Medicul Edis Mustafa a precizat că în spital se regăsesc majoritatea specialităților necesare pacienților, care vin și din județele limitrofe, precum Teleorman, Giurgiu, Călărași.
În ambulatoriul Spitalului Sfântul Ioan regăsim marea majoritate a specialităților necesare pacienților noștri. Putem vorbi despre cabinete de cardiologie, deci de medicină internă, de nefrologie, de reumatologie, putem vorbi inclusiv despre hematologie, avem cabinete de urologie, de neurologie, ortopedia este extrem de importantă și cu adresabilitate foarte crescută, dermatologia la fel, este un departament foarte important, ORL-ul, oncologia, unde se pot face inclusiv internări, spitalizări de zi și este un departament extrem de eficient și necesar pacienților, cabinetul de diabet, de asemenea, este un cabinet cu adresabilitate foarte mare.
Este extrem de important ca într-un spital și într-un ambulatoriu să regăsim atât de multe specialități medicale, deoarece deservim unui sector extrem de populat și pe lângă asta mai sunt și județele limitrofe, precum Teleorman, Giurgiu, Călărași, de unde ne vin foarte, foarte mulți pacienți. Tot ce s-a întâmplat în ultimii ani și toate modernizările au ținut cont de toate aceste necesități și tocmai ca fluxul pacienților să fie unul cât mai facil, cât mai firesc să nu plimbăm pacientul dintr-o încăpere în alta, să nu plimbăm pacientul pe la alte spitale, motiv pentru care, cel puțin eu, ca medic, consider că avem foarte, foarte multe opțiuni, atât de investigație, cât și de tratament.
Aici aș vrea să menționez și departamentul de radiologie, care este un departament extrem de important spitalului și implicit ambulatoriului. Un departament, la fel, modernizat cu aparatură de ultimă generație, unde avem mamograf de ultimă generație, computer tomograf, osteodenstometru, acest dispozitiv, aparat care ne ajută în cazul diagnosticării osteoporozei”, a conchis doctorul.