Monarhia a schimbat România din temelii, iar obiceiurile gastronomice nu fac nici ele o excepție. Cel ce introduce sau schimbă regulile în domeniu este chiar principele Carol I.
Deși le erau pregătite mai întodeauna regește tot soiul de preparate, în realitate regii și reginele noastre nu au fost, în marea lor majoritate, deloc gurmanzi. Ba chiar dimpotrivă! Iată ce arată, mai exact, un material documentar realizat de historia.ro.
Carol I era foarte cumpătat la masă. Mânca puțin și repede. Și numai la ore fixe.
Ca atare, la Castelul Peleș regele lua micul dejun alături de soția sa, Elisabeta, după obișnuita plimbare de dimineață. Își citea corespondeța până la 10.30, când începea programul de audiențe în cabinetul său privat.
La ora 13:00 fix i se servea prânzul, iar patru ore mai târziu ceaiul. La ora 20.00 familia regală se reunea pentru cină, la care participau uneori și câțiva oaspeți din cercul celor apropiați.
(!) Ori de câte ori avea ocazia, Regele Carol I lua dejunul împreună cu fiica să, Maria, care a murit însă foarte tânără, la nici patru ani.
Potrivit historia.ro, una dintre puținele excepții în domeniu pe care le va acceptă regele se referă la vinul preferat, care nu lipsea de pe masa sa: vinul de Bordeaux. El accepta și vechile vinuri românești de Odobești și Drăgășani sau pe cele din viile Brătianu.
Atunci când venea vorba despre bere, Azuga era la mare căutare, cu sortimentele Caraiman și Salvator.
La capitolul delicatese, acestea veneau exclusiv de la Casa Capșa. De altfel, Griogre Capșa a primint la scurt timp de la sosirea principelui în țară, onoarea de a se numi furnizor al Curții princiare.
Citește și: Am aflat dieta lui Vlad Țepeș | Ce mânca „Dracula”, de fapt, în anul 1450