3 lucruri pe care este obligatoriu să le iei în serios dacă vrei să te apuci de slăbit

  • Publicat:
3 lucruri pe care este obligatoriu să le iei în serios dacă vrei să te apuci de slăbit

Dacă încerci să slăbești puțin sau poate chiar mult și simți că întregul proces este mai dificil decât atunci când erai mai tânăr, ai dreptate. Nu doar că metabolismul nostru încetinește odată cu înaintarea în vârstă, dar avem și mai multe bariere în calea pierderii în greutate. Și atunci când aceste obstacole se adună, pot crea un adevărat munte mental pe care trebuie să-l escaladezi. 

De la sarcinile zilnice cu care ne confruntăm ca adulți, până la obiceiurile alimentare pe care le avem de o viață și așteptările nerealiste legate de impactul exercițiilor fizice – toate acestea fac dificil procesul de pierdere în greutate. 

Pentru cei care vor să slăbească există câteva aspecte asupra cărora trebuie să te concentrezi și pe care să le iei în serios pentru a pierde în greutate. Iată trei dintre ele:

Dormi bine

Chiar dacă ai vrea să dormi 12 ore întregi, viața are obiceiul neplăcut de a interveni și de a te împiedica să dormi destul. Rezultatul? Lipsa somnului face mai dificilă pierderea în greutate. Atunci când corpul tău se simte epuizat, începi să simți pofta pentru alimente nepotrivite, iar zahărul și cafeina pot deveni mijloace pe care te bazezi pentru a face față fiecărei zile. S-ar putea să sari peste micul dejun pentru a economisi timp, iar în mijlocul dimineții, când simți o nouă cădere de energie, vei fi mai tentat să apelezi la biscuiți sau ciocolată pentru a-ți da un restart. Oamenii de știință au dovedit că lipsa somnului poate fi un factor în creșterea în greutate, deci nu crezi că ar fi cazul să îți programezi câteva nopți în care să mergi la somn mai devreme?

Schimbă-ți atitudinea față de sport

Adesea ni se dă impresia că dacă am mânca un pic mai puțin și ne-am mișca un pic mai mult, să fim în formă nu ar fi o problemă atât de mare. Așa că, atunci când începem o nouă rutină de mișcare, poate fi extrem de dezamăgitor atunci când nu vedem rezultatele sub formă de kilograme pierdute. Din păcate, nu este chiar atât de simplu. Crearea unui deficit caloric folosind mai multă energie decât consumi ar trebui să te ajute să pierzi în greutate constant și să îți îmbunătățești nivelul de rezistență la efort, dar dacă deja mănânci semnificativ mai mult și nu ajustezi suficient dieta, nu vei slăbi, chiar dacă faci mișcare

Asta nu înseamnă că nu vei vedea niciun beneficiu – pe lângă senzația de a fi mai în formă și tonifierea corpului, ai putea să îți scazi cu o mărime sau două măsura la haine. Este vital să înțelegi că pentru a slăbi va trebui să faci sport în mod constant și susținut, dar și alegeri alimentare sensibile care nu te vor mulțumi întotdeauna.

Nu ține diete drastice

Să fim sinceri, de câte ori ai început o dietă drastică pentru a ajunge rapid în formă pentru o vacanță sau pentru sezonul petrecerilor, doar pentru a renunța la eforturile tale odată ce evenimentul a trecut și să recuperezi greutatea și încă ceva în plus? Dieta drastică nu este doar o tactică proastă pentru pierderea în greutate pe termen lung, ci poate avea și efecte secundare neplăcute. Excluderea unor grupe întregi de alimente sau reducerea dramatică a aportului de nutrienți necesari poate duce la deficiențe și ar putea încetini metabolismul. În schimb, adoptă o abordare echilibrată în alimentație, cu o dietă variată și reducerea consumului de alimente procesate, iar astfel vei observa că pierzi în greutate constant, într-un mod mult mai ușor de menținut.

Foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Nicoleta Agheana
Nicoleta Agheană este un jurnalist reputat, cu experienţă în lifestyle şi sănătate, realizând de-a lungul timpului articole şi proiecte atât pentru publicaţii internaţionale, cât şi pentru brandul “Ce se întămplă, doctore?”. Domeniile de interes pe care le acoperă Nicoleta Agheană ...
citește mai mult