Shannen Doherty, noi dezvăluiri despre lupta aprigă cu cancerul: „Am intrat în acea operație dimineața devreme”

În cadrul primului episod al podcast-ului „Let’s Be Clear with Shannen Doherty”, actrița a făcut mărturisiri teribile.
  • Publicat:

În cadrul primului episod al podcast-ului „Let’s Be Clear with Shannen Doherty”, lansat marți, 5 decembrie 2023, Shannen Doherty, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit că a suferit o operație pe creier la doar câteva ore după ce a aflat că soțul ei, Kurt Iswarienko (49 de ani), o înșela de ceva timp. Iată declarațiile sfâșietoare!

Shannen Doherty a vorbit recent în noul său podcast, „Let’s Be Clear with Shannen Doherty”, despre dificultățile cu care s-a confruntat în ultima perioadă, mărturisind că mariajul de 11 ani pe care îl avea cu soțul său, Kurt Iswarienko, s-a terminat chiar înainte să sufere o operație pe creier.

„Am intrat în acea operație dimineața devreme și am intrat după ce am aflat că mariajul meu era în esență terminat, că soțul meu avea o aventură de doi ani. Nu puteam să intru în acea operație cu el acolo. M-am simțit atât de trădată”, a spus actrița.

Soțul o înșela când a fost operată

Doherty a descoperit înainte de operație că partenerul ei de viață, Iswarienko, o înșela de luni bune. Actrița le-a mai mulțumit și celor dragi că au susținut-o la perioada respectivă.

„La sfârșitul zilei, m-am simțit atât de neiubită de cineva cu care am fost împreună timp de 14 ani, de cineva pe care l-am iubit din toată inima”, a mai spus Doherty.

sursa foto: captură Youtube

„Îmi asum și eu o anumită responsabilitate pentru destrămarea căsniciei noastre – de fapt, nu este adevărat. Permiteți-mi să reformulez. Nu îmi asum responsabilitatea pentru destrămarea căsniciei noastre, îmi asum responsabilitatea pentru unele dintre problemele din căsnicia noastră”, a explicat actrița, cu lacrimi în ochi.

Citește și: Ce se întâmplă acum cu Brenda din Beverly Hills, după ce a fost diagnosticată cu cancer în stadiul 4. Mesajul sfâșietor transmis de Shannen Doherty

A aflat că are cancer prima dată în 2015

În 2015, Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul din serialul Beverly Hills 90210, a fost depistată cu cancer de sân în stadiul IV. De atunci, actrița a suferit mai multe operații și a urmat tratamente de chimioterapie și radioterapie. În ciuda acestor eforturi, Shannen a dezvăluit în urmă cu câteva luni că starea sa de sănătate continuă să se agraveze, fiind diagnosticată și cu metastaze cerebrale.

„Nu vreau să mor. Nu am terminat cu viața. Nu am terminat cu iubirea. Nu am terminat cu crearea. Nu am terminat cu speranța de a schimbă lucrurile în bine. Pur și simplu … nu am terminat”, a spus Shannen pentru People.

A suferit o mastectomie

După diagnosticul inițial de cancer de sân din 2015, Doherty a suferit o mastectomie și a fost supusă la numeroase ședințe de chimioterapie și radioterapie. Deși în 2017 a dezvăluit că boala a intrat în remisie, doi ani mai târziu cancerul a revenit mult mai agresiv. În iunie 2023, Doherty a dezvăluit pe contul său Instagram că boala s-a răspândit și la creier și că a suferit o altă intervenție chirurgicală.

„16 ianuarie 2023. Operație chirurgicală. Am avut o tumoră la cap pe care au vrut să o îndepărteze și, de asemenea, să facă o biopsie. E clar că încerc să fiu curajoasă, dar sunt pietrificată. Frica a fost copleșitoare pentru mine. Speriată de toate posibilele rezultate rele, îngrijorată de faptul că o părăsesc pe mama mea și de impactul pe care asta l-ar avea asupra ei. Îngrijorată că voi ieși din operație fără să mai fiu eu. Așa poate arăta cancerul”, dezvăluia Shannen Doherty.

Urmărește CSID.ro pe Google News