Pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc, având o mulțime de roluri: protecție, menținerea temperaturii, absorbție, excreție, organ de simț etc. Toată lumea își dorește să aibă o piele sănătoasă, „curată”, cu aspect cât mai tânăr, iar o atenție deosebită este acordată tenului (pielea de la nivelul feței), acesta fiind în permanență expus mediului și având cel mai mare impact vizual și emoțional.
Când vine vorba de sănătatea și aspectul pielii, trebuie să ținem cont de faptul că genetica joacă un rol extrem de important. Acest lucru nu poate fi schimbat, prin urmare elemente precum culoarea, textura, activitatea glandelor sebacee nu pot fi influențate prea mult. Însă există o mulțime de aspecte de care ar trebui să ținem cont pentru a obține „cel mai sănătos aspect posibil al tenului”, pentru a întârzia îmbătrânirea acestuia și pentru a preveni anumite boli de piele. Având în vedere că „suntem ceea ce mâncăm”, alimentația reprezintă unul dintre elementele-cheie ale menținerii unui ten sănătos.
Din păcate, nu există alimente care să trateze în mod sigur, garantat, anumite afecțiuni ale pielii. Însă o alimentație variată, echilibrată din punct de vedere nutrițional, bogată în antioxidanți, vitamine și minerale este esențială pentru a preveni posibilele probleme și pentru a menține un aspect plăcut al tenului.
Aflăm mai multe informații prețioase pe această temă de la dr. Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice la clinica Smartnutrition.
Hidratarea este extrem de importantă pentru menținerea sănătății pielii. Se recomandă consumul a minimum 1,5-2 litri apă pe zi, chiar mai mult vara sau în cazul în care faceți exerciții fizice intense, pentru a compensa pierderile prin transpirație.
Atenție: băuturile îndulcite cu zahăr, cofeina și alcoolul deshidratează, prin urmare este bine să reducem aportul acestora și în niciun caz să nu înlocuim (parțial sau total) consumul minimului recomandat de apă cu astfel de produse.
Persoanele care beau puțină apă pot aplica următorul algoritm: un pahar la trezire, câte un pahar înainte și după fiecare masă, un pahar cu 2 ore înainte de somn. Astfel, se vor asigura 1,5-2 litri apă pe zi, iar asocierea acestui obicei cu mesele sau cu trezitul vor scădea șansele de a „uita” să bem apă.
Nu în ultimul rând, există alimente cu un conținut mare de apă: castravetele, roșiile, broccoli, pepenele, citricele. Prin urmare, mai ales cei care nu se hidratează corespunzător ar trebui să le includă în dietă.
Principalele surse de leziuni la nivelul pielii (riduri, aspect îmbătrânit al tenului) sunt:
Acneea reprezintă o patologie foarte frecventă a tenului, care apare mai ales în adolescență, și afectează în mod direct stima de sine și încrederea. Suprafața pielii conține o multitudine de orificii minuscule (pori), fiecare „conectat” la o glandă uleioasă (glanda sebacee) din stratul profund al pielii.
Glandele sebacee produc un lichid uleios numit sebum, care are rolul de a elimina celulele moarte ale pielii prin aducerea lor către suprafață, printr-un canal subțire numit folicul.
Acneea apare atunci când porii se înfundă cu celule moarte, exces de ulei și câteodată bacterii. În timpul pubertății mai ales, schimbările hormonale determină glandele sebacee să secrete în exces, lucru care favorizează apariția acneei.
Există 3 tipuri de leziuni asociate acneei:
Dieta poate influența în mod direct evoluția acneei. Alimentele bogate în zaharuri, care cresc rapid glicemia, generează o secreție intensă de insulină. Excesul de insulină din corp determină glandele sebacee să producă mai mult sebum, crescând riscul de agravare a acneei.
Principalele produse cu indice glicemic mare care cresc rapid nivelul de zahăr în sânge și determină secreția de insulină sunt: băuturile îndulcite cu zahăr, produsele de patiserie și cofetărie, dulciurile, pastele albe, pâinea albă etc.
Dietă modernă, „de tip vestic”, bogată în carbohidrați cu indice glicemic mare, lactate integrale, grăsimi săturate și grăsimi trans accentuează riscul apariției acneei, atât prin stimularea hormonilor care măresc producția de sebum, cât și prin menținerea inflamației la nivelul organismului.
Sunt cele mai importante produse pe care le puteți folosi pentru a proteja pielea.
Expunerea directă la soare afectează colagenul și elastina, care mențin pielea suplă și fină. Expunerea prelungită la soare, fără protecție, predispune la apariția ridurilor, a pielii uscate și îngroșate, precum și la apariția tumorilor, atât benigne cât și maligne.
Este foarte important să aplicăm o cremă cu factor de protecție solară, inclusiv iarna, întrucât radiațiile ultraviolete sunt prezente și atunci. Este recomandat să folosiți un produs cu minimum 15 SPF, iar pentru persoanele cu tenul deschis la culoare sau sensibil, se recomandă 30 SPF.
Există o întreagă industrie a cremelor-minune anti-îmbătrânire, însă extrem de puține sunt cu adevărat eficiente. Există studii care susțin faptul că produsele cu vitaminele A, C și E aplicate local pot aduce beneficii, însă acest lucru este discutabil, având în vedere că aceste vitamine sunt instabile, se degradează repede, iar de cele mai multe ori sunt ambalate incorect își pierd eficiența după primele aplicări. Este nevoie să alegeți un produs de calitate, al cărui ambalaj să protejeze în mod eficient produsul de lumină și de aer.
Spre deosebire de cremele „anti-aging”, acestea sunt mult mai eficiente, prevenind uscăciunea pielii, precum și efectul anumitor factori de mediu asupra tenului (frigul, bacteriile etc.).
Cele mai importante microelemente pentru ten sunt: vitaminele A, B2, B3, B6, C, D, E și mineralele Zinc și Seleniu.
Principalele surse de vitamine și minerale utile pentru ten sunt:
Varietatea în dietă este esențială pentru a asigura toți nutrienții necesari. Vitaminele și mineralele se găsesc în cantități diferite în alimente și doar o dietă diversificată poate aduce un aport suficient din fiecare.
Atunci când nu este posibilă o alimentație diversificată, se recomandă suplimentarea cu un complex de multivitamine de calitate, preferabil izolate din plante. Suplimentele nu trebuie să înlocuiască o dietă variată, ci doar să completeze atunci când există un deficit dovedit sau când meniul nu poate fi suficient de bogat încât să asigure suficienți nutrienți (delegații, concedii tip circuit etc.).
Pentru a ne aduce un aport suficient de antioxidanți, este bine să consumăm minimum 5 porții de fructe și legume colorate pe zi, ideal de culori diferite, întrucât tipul de antioxidant este determinat de pigmentul produsului.
De asemenea, pentru a ajuta absorbția și asimilarea vitaminelor, este bine să includem în dietă produse cu acizi grași sănătoși, în special Omega-3, care se găsesc în fructe oleaginoase (nuci, caju, migdale, alune crude), semințe, boabe, pește, lactate semidegresate etc.
Principalele alimente care ajută la menținerea sănătății tenului sunt: