PODCASTUL CU EXPERTUL NR. 1 RELAȚII. Într-o lume în care violența și singurătatea sunt două mari surse de suferință, acest nou episod de podcast Fain & Simplu este un exercițiu de blândețe, tandrețe și compasiune și un ghid al sănătății relaționale.
Gáspár György, psiholog, autor și psihoterapeut relațional cu o experiență de peste 16 ani, ne spune care sunt cauzele reale ale comportamentelor distructive, cum putem diminua violența din societate, dar și din viețile noastre personale. Pentru că dincolo de perioadele dificile pe care cu toții le avem, se află întotdeauna o ocazie de a ne reîntregi, de a ne descoperi și de a ne găsi sensul.
„Fiecare dintre noi poate aprinde lumina compasiunii. Îți dăruiesc un episod-lumină care te va face să privești dintr-o cu totul altă perpectivă emoțiile, provocările dintr-o relație și momentele tensionate din viață și te va ajuta să descoperi în ele adevărata ta putere!”, declară Mihai Morar, după doar câteva ore de la lansarea celui mai nou episod de podcast Fain & Simplu, cel în care îl are invitat pe psihologul Gáspár György.
CE AFLI DIN ACEST EPISOD:
● Unde se află, de fapt, adevărata noastră putere.
● Cum ne putem împrieteni cu emoțiile noastre.
● Cum să clădim siguranța emoțională pentru copiii noștri.
● Cum să gestionăm conflictele și provocările din relația de cuplu.
● Cum putem ieși din relația victimă-agresor, atunci când ne proiectăm partenerul ca un potențial agresor.
● Exerciții de compasiune și tandrețe pe care să le practicăm cu cei dragi, cu atât mai mult în perioadele de Sărbători.
● Cum putem descoperi frumusețea într-o relație de cuplu imperfectă.
● Cum să transformăm suferința și momentele dificile în oportunități de a ne reîntregi și a de a ne recăpăta părțile pierdute ale Sinelui.
● Cum să dobândim inteligența relațională pentru a avea relații de cuplu stabile.
● Cum putem diminua violența atât în societate, cât și în viețile noastre personale.
● Tehnici concrete de gestionare a conflictelor și instrumente necesare pentru sănătatea relațională.
EXPERTUL NR. 1 ÎN RELAȚII: GHIDUL MOMENTELOR DIFICILE ÎN CUPLU. GÁSPÁR GYÖRGŸ | Fain & Simplu 169