Situație absolut revoltătoare la Spitalul Județean din Baia Mare. O tânără, care n-avea nici trei zile de când născuse, a fost externată cu nou-născutul său în brațe doar în halat și șlapi.
O tânăra a fost externată cu pruncul nou-născut în brațe, doar în halat, lenjerie intimă și șlapi, motivul fiind unul absolut halucinant: programul la garderoba spitalului se închide la ora 15:00.
Proaspăta mămică a ajuns puțin după această oră, motiv pentru care aceasta a fost nevoită să plece la drum, la peste 100 de kilometri distanță, la Vișeul de Sus, doar în halat și șlapi.
„Când am vrut să îmi iau hainele de la garderobă mi s-a spus că ușa este închisă și programul până la ora 15:00. Dacă mi-ar fi spus cineva că atunci se închid garderoba m-aș fi dus din timp să îmi iau hainele.
N-aș fi vrut să vin în chiloți de la Baia Mare până la Vișeu. Mă simt atât de jignită. A trebuit să merg 120 de kilometri într-o cămașă de noapte murdară pentru că în ea am născut. N-am geacă, n-am bluză, nu am nimic, în plină iarnă”, au fost declarațiile tinerei mămici pentru Antena3 CNN.