Perioada sărbătorilor este minunată. Imaginează-ți următorul tablou: întreaga familie reunită la masă, multă voie bună și preparate delicioase care să-ți încânte papilele gustative. Știm, de foarte multe ori, mesele de sărbători pot fi prea îmbelșugate și se poate ajunge cu ușurință la risipa alimentară. Mai mult, sunt situații în care, dacă mâncarea pe masa de sărbători stă prea mult este posibil ca aceasta să se strice.
Unde pui că majoritatea persoanelor nu își dau seama că mâncarea s-a stricat? Ei bine, chiar dacă ești atent la textura mâncării, gustul, aspectul și, mai ales, mirosul ei, mâncarea poate conține deja germeni dacă nu ai respectat câteva reguli de bază. Da, mâncarea se poate strica mai repede decât te-ai fi gândit, iar asta din cauza temperaturilor, modului de preparare și a depozitării.
Alimente precum carnea, indiferent că vorbim de carne roșie, de pui sau de curcan, fructele de mare și ouăle trebuie gătite la o temperatură internă suficient de mare astfel încât să distrugă toate bacteriile. Dacă acestea nu sunt eradicate, ele se pot multiplica, mai ales dacă mâncarea este lăsată pe masă pentru câteva ore.
Majoritatea alimentelor trebuie să atingă o temperatură internă cuprinsă între 60 și 75 grade Celsius.
Chiar dacă mâncarea este gătită la temperatura ideală, în continuare trebuie ținută la cald pentru a preveni apariția bacteriilor. Nu lăsa mâncarea prea mult pe masă dacă se răcește, pentru că astfel pot apărea bacteriile și te poți îmbolnăvi.
Așa cum alimentele fierbinți trebuie menținute fierbinți pe masa de sărbători, la fel trebuie procedat și cu alimentele reci. Alimentele precum brânza și salata de cartofi, de exemplu, nu ar trebui să stea mai mult de două ore pe masă.
Cel mai bun mod de a menține prospețimea alimentelor la masa de sărbători este de a pune porții mici, iar restul să stea la frigider, iar ori de câte ori vrei să-ți mai suplimentezi porțiile, să iei mâncarea din frigider. A.ceastă practică este importantă pentru produsele lactate precum brânza sau cele care conțin ou crud.
Chips-urile, fursecurile, biscuiții și alte ronțănele trebuie depozitate la temperatura camerei.