Medic, despre epidemia de pojar din România: „Persoanele neimunizate nu au aproape nicio șansă să scape neinfectate”

România se confruntă din nou cu epidemia de pojar, iar situația devine din ce în ce mai îngrijorătoare.
  • Publicat:
Medic, despre epidemia de pojar din România: „Persoanele neimunizate nu au aproape nicio șansă să scape neinfectate”
A explodat numărul cazurilor de pojar în România

Înainte de finalul lui 2023 s-au înregistrat peste 2.700 de cazuri de rujeolă în spitalele din România. Cele mai multe cazuri sunt în București, copiii fiind cei mai expuși, după cum a declarat Ministerul Sănătății. 3 persoane au decedat, printre care doi bebeluși din județul Brașov și un adult de 35 de ani din București, cu toții nevaccinați cu ROR. 

România se confruntă cu un val de epidemie de rujeolă

Este oficial! Țara noastră se confruntă cu epidemie de rujeolă. Din păcate, această boală poate ucide. În ultimele săptămâni s-au înregistrat 2.735  de cazuri de îmbolnăviri la nivel național, după datele publicate de Ministerul Sănătății.

Cazurile confirmate până în prezent cu rujeolă au fost raportate în 34 de județe și în Capitală. La începutul lunii decembrie, România a declarat epidemie de rujeolă la nivel național.

Specialiștii susțin că epidemia de rujeolă se datorează scăderii ratei de vaccinare cu ROR în rândul populației.

„Persoanele neimunizate prin vaccinare sau prin boală nu au aproape nicio șansă să scape neinfectate dacă ajung în contact cu virusul rujeolic, fiindcă acesta are o contagiozitate de 95% infectând receptivii indiferent de vârstă”, a declarat doctorul Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Așa se întâmplă, acesta este specificul rujeolei, este stilul caracteristic al epidemiei de rujeolă. Este necesar să ajungem la 95% rata de vaccinare pentru a limita răspândirea unei epidemii de rujeolă”, a concluzionat și dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Citește și: OFICIAL! Epidemie de rujeolă în România. Medic: Poate da complicații neurologice foarte serioase

Rata vaccinării cu ROR a scăzut dramatic la noi în țară

Organizația Mondială a Sănătății precizează ca cel puțin 85% dintre copii să fie vaccinați împotriva rujeolei. Vaccinul se face în două etape. În țara noastră acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel naţional, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, conform statisticilor de la Ministerul Sănătăţii.

Din păcate, în ultimii ani, numărul de vaccinări ROR, cel care protejează împotriva a 3 boli, rujeola, rubeola și oreionul, a scăzut dramatic. În 2019 erau 12.136 de persoane vaccinate, iar în 2023 au mai fost doar 7.367.

Citește și: Mesajul unui medic infecţionist: „Nu mi-e teamă de COVID-19, ci de epidemia de panică în rândul populaţiei”

Când se aplică prima doză de vaccin

Prima doză de vaccin ROR, administrată la vârsta de 12 luni, oferă 95% protecție împotriva rujeolei, iar a doua doză, care se administrează între 5 și 7 ani, oferă 99,7% protecţie împotriva rujeolei.

„Persoanele nevaccinate, dar care au făcut boala, sunt protejate toată viața, cu excepția perioadelor în care intervine o stare de imunosupresie”, conform medicului Gindrovel Dumitra.

Sursa foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News