Cum să nu te mai gândești obsesiv la ce cred ceilalți despre tine

  • Publicat:
Cum să nu te mai gândești obsesiv la ce cred ceilalți despre tine
Sursa foto: shutterstock

Te preocupă ce cred ceilalți despre tine? Te afectează atunci când părerea lor nu este una bună? Există metode prin care te poți detașa!

Creierul nostru este conceput pentru supraviețuire și scanează în mod constant mediul înconjurător pentru a găși potențiale pericole. În trecut, dacă eram dați afară din trib, era aproape ca o condamnare la moarte”, spune Michael Gervais, dr. în psihologie și autor.

Un prim pas. Identifică motivele pentru care te îngrijorează atât de tare părerea celorlalți

Probabil că într-un punct al vieții tale sau în urma unei experiențe ți-ai dorit să fii pe placul tuturor. O situație sau o întâmplare din copilărie cel mai probabil te-a dus acolo. A declanșat în tine această dorință nerealistă, iar tu ai fost nevoit/ă să acționezi în consecință.

Fă un exercițiu de imaginație. Încearcă să vezi în ce situații îți pasă cel mai mult de ce cred oamenii. Atunci când simți că preocuparea apare, înlocuiește gândurile anxioase cu autocompasiune. Dacă te ajută, fă și niște exerciții de respirație sau niște afirmații.

Vreau să-mi onorez sinele meu sincer. Nu am de gând să fiu imaginea a ceea ce ar putea crede ei despre mine”, spune psihologul Michael Gervais.

Citește și: Nevoia de validare: Mă auzi? Mă vezi? Sunt aici!

Un al doilea pas. Caută în interiorul tău scopul real al propriei vieți și renunță la performanță sau la competitivitate

Potrivit specialistului, când te îngrijorează ceea ce cred ceilalți despre tine, de fapt cauți validare. Te străduiești din răsputeri să performezi pe toate planurile doar pentru a impresiona pe cineva din exterior. Ești într-o competiție continuă tu cu tine doar pentru a influența părerea de bine a celuilalt.

Secretul, spune Dr. Michael Gervais, este să îți descoperi menirea. Scopul. Ce te face fericit/ă, de fapt?

Oamenii care se concentrează pe scop și nu doar pe performanță se eliberează de opiniile celorlalți, pentru că scopul este atât de mare și important, încât nu mai contează altceva. Opiniile altora pălesc în comparație cu intensitatea unui scop care contează”, mai spune psihologul.

Dacă te focusezi doar pe ce cred ceilalți despre ține, îți trăiești practic viața pentru ei. Preocuparea este în strânsă legătură de ceea ce ar putea gândi despre tine și te împiedică să fii autentic/ă și să dai ce e mai bun în tine.

Acum o să te rog să citești de câte ori va fi nevoie: „Lasă-i pe ceilalți și învață să trăiești pentru tine!”

Rezultatele nu vor întârzia să apară.

Citește și: De ce ne lăsăm atât de ușor influențați?

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult