Un tânăr originar din Marea Britanie și-a pierdut viața după ce și-a comandat o pizza acasă. Din nefericire, după ce a gustat din felia de pizza, tânărul a mai rămas în viață numai 40 de minute. Se pare că el era alergic la arahide.
Tânărul din Anglia, pe numele de James Atkinson, lucra în domeniul IT. Pentru că i se făcuse foame, el a decis să comande, împreună cu colegii lui de apartament, trei pizza cu pui tikka masala, cât și alte preparate tradiționale indiene, de la un restaurant celebru din Newcastle.
La nici o oră de când a consumat o singură felie de pizza, tânărul a chemat o ambulanță și a fost dus la spital, pentru că se simțea foarte rău.
„Oare o să mor?”, a fost întrebarea adresată de James paramedicilor.
Din păcate, medicii nu au reușit să îi mai salveze viața tânărului, care suferise un șoc anafilactic. În drum spre unitatea medicală, James Atkinson nu a mai putut respira și și-a pierdut cunoștința. Manevrele de resuscitare efectuate de către doctori nu l-au mai putut salva. Tânărul de 23 de ani a murit la spital.
Citește și: Antihistaminicele pe înțelesul tuturor. Ce luăm când avem alergii
Conform anchetei, tânărul absolvent al Universității Newcastle, originar din Leeds, căutase pe Google informații despre pizza cu curry, de teamă că aceasta are putea conține nuci sau arahide. Colegii săi de apartament, Luke Isley, 26 de ani, și Robert Raistrick, 27 de ani, au fost audiați.
Citește și: Cum este afectată dantura de alergiile sezoniere
Luke Isley a mărturisit că James a menționat alergia la arahide atunci când a plasat comanda pe aplicație, însă nu a contactat direct restaurantul.
„A spus ceva despre faptul că nu era sigur de pizza… La început am crezut că poate nu-i place. Când a menționat prima dată despre nuci, atunci eu și Rob am intrat în panică.”, a declarat tânărul, scrie Daily Mail.
Atkinson a început brusc să se simtă rău după ce a început să mănânce pizza: „Era îngrijorat că îl furnicau buzele, deci era conștient”.
Cei doi colegi de apartament au căutat disperați dispozitivul pentru alergie al lui Atkinson, însă nu l-au găsit.
Sursa foto: Shutterstock