O tânără de 23 de ani trăiește datorită doctorilor din Iași. Cadrele medicale au reușit să-i îndepărteze o tumoră cerebrală uriașă. Cum se simte acum?
Valentina Pavel, o tânără originară din Drobeta-Turnu Severin, a mers la Iași pentru a fi operată de neurochirurgii de la Spitalul Clinic de Urgență. În urmă cu trei ani, ea a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală uriaşă, de aproape 10 centimetri. A fost operată în alte spitale din țară, dar intervențiile nu au reușit. După ce s-a informat mai bine, tânăra a aflat de specialiștii de la Iași.
„Am descoperit că am o tumoare pe creier care nu se putea opera nici prin metode clasice, nici prin neurochirurgie. Sunt de trei ori operată pe creier, la alte spitale din ţară, soţul şi soacra mea au aflat de intervenţiile făcute cu succes de medicii de la Iaşi.
Am văzut multe cazuri vindecate, multe tumori de 8 cm pe care le-au scos şi am zis că pot să mă salveze şi pe mine. Nu mă aşteptam ca în trei zile să merg pe jos, să mă recuperez atât de mult şi să fiu atât de bine”, a declarat Valentina Pavel, notează Antena 3 CNN.
Specialiștii de la Iași au declarat că operaţia a fost extrem de dificilă, ținând cont că dimensiunea tumorii era una mare. Și localizarea ei le-a dat mari bătăi de cap doctorilor, întrucât vase importante ale creierului treceau prin ea.
Valentina Pavel avea o tumoră de dimensiuni de aproximativ 10 cm, iar doctorii au optat pentru un tratament chirurgical, ceea ce însemna rezecţie maximală a tumorii.
„Postoperator şi-a păstrat toate funcţiile motorii şi psihice. A fost o operaţie pregătită, s-au efectuat investigaţii, inclusiv o angiografie, pentru că vase importante ale creierului treceau prin această tumoare. Şi a fost nevoie de o disecţie atentă a acestor vase, astfel încât să nu fie lezate chirurgical”, a declarat conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, conform Agerpres.
Sursa foto: Facebook Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași – Pagina Oficială