Infecțiile urinare sunt printre cele mai întâlnite afecțiuni atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. De cele mai multe ori avem impresia că putem scăpa ușor de ele, însă atunci când nu sunt tratate corespunzător, pot duce la complicații. Mai multe despre acest subiect ne-a vorbit într-un interviu dr. Cătălina Trifan, medic primar medicină internă, șefa secției de medicină internă de la Spitalul Clinic SANADOR.
Întrebată ce complicații pot apărea dacă lăsăm infecțiile urinare netratate, dr. Cătălina Trifan ne-a spus că „În mod normal, o infecție urinară nu pune probleme, tratată corespunzător, atât cu antibioticul care este necesar conform antibiograme, cât și ca durată.
Dar există posibilitatea ca pacientul să se trateze, cum ați spus dumneavoastră, după ureche, fără rezultatul unei antibiograme, unei uroculturi, fără să știe că antibioticul pe care îl ia este antibioticul potrivit pentru infecția urinară, că germenele care este în urină este germene care este sensibil la antibioticul pe care îl ia și atunci antibioticul pe care și-l administrează singur este un antibiotic care nu este potrivit. Asta va duce în final la următoarele lucruri: în primul rând va exista faptul că nu va fi tratată corespunzător și aceste infecții vor reapărea, deci vor fi recidivante.
Al doilea lucru, există fenomenul de multidrug resistant, adică dacă pacientul ia antibiotice care nu sunt potrivite atât ca spectru cât și ca eficacitate sau ca durată de tratament, se întâmplă ca pacientul să devină rezistent la antibioticul pe care el l-a inițiat acasă și astfel că există acest fenomen din ce în ce mai frecvent, ca pacienții să vină cu infecții urinare cu germeni care sunt multidrug rezistenți, antibiotice obișnuite și acest lucru poate crea probleme pe parcursul vieții întrucât aceste infecții vor fi din ce în ce mai greu de tratat. Vor exista doar tratamente antibiotice care vor fi injectabile, deci nu vor mai exista pastile pe care să le poată lua acasă. Va trebui să se interneze pentru aceste infecții urinare și, în general, o afecțiune care este ușor de tratat, care se tratează complet, care nu lasă sechele va ajunge să fie o problemă și va ajunge să devină o urgență pentru sistemul medical”.