„Te invit să urmărești un episod vindecător, un episod în care Andrea Filip explică foarte clar care trebuie să fie poziționarea noastră în raport cu emoțiile și cum anume putem obține vindecarea.
Contrar așteptărilor nu este un episod greu de digerat, din contră, este un episod în care specialistul reușește să explice complet și complex care sunt lucrurile pe care ne este recomandat să le facem ca să avem succes și ca să scăpăm de cumplita moștenire a emoțiilor negative pe care cu toții le purtăm cum noi!”, explică Adrian Artene.
Așadar, sâmbătă, 20 ianuarie, în premieră la „Altceva cu Adrian Artene” a fost invitată Andreea Filip, psiholog, facilitator Sedona Method, Master & Certificat of Science ThetaHealing.
Printre subiectele abordate, și miracolul ajutorului divin. Andreea Filip a explicat în ce constau căile, metodele alese pentru eliberare.
Iată ce a spus reputatul psiholog în cadrul podcastului Altceva: „Sunt mult căi către Dumnezeu, așa cum se zice. Așa și aici, sunt multe căi către starea de eliberare. Unele care se simt ele însele ca o tehnică/traumă și altele care se simt mai ușor. De exemplu, tradiționala cale dacă îți e frică de înălțime, să te arunci dintr-un avion. Dar mie mi se pare că asta are potențialul să te și retraumatizeze, nu neapărat să te rezolve.
Eu nu cred că o persoană care a fost abuzată… nu cred că trauma unui viol se poate rezolva tot printr-un viol. Da?! Deci, hai să ne punem înapoi țiglele pe cap și să înțelegem că NU! Orice păstrează subconștientul este pentru că el crede că mai are nevoie de acea informație”.
Într-un final, omul ajunge să realizeze că, de fapt, totul este „o chestiune de voință personală. Pentru că, uneori, voința este slabă”, adaugă Andreea Filip.