Fața nevăzută a unui ministru. Sebastian Burduja, tatăl care și-a pierdut fiica de 3 ani. Interviu TULBURĂTOR la ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

  • Publicat:
Fața nevăzută a unui ministru. Sebastian Burduja, tatăl care și-a pierdut fiica de 3 ani. Interviu TULBURĂTOR la ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Sebastian Burduja, unul dintre cei mai mediatizați politicieni ai vremurilor actuale, este, înainte de toate, un părinte greu încercat după ce în 2018, în urma unui accident nefericit, și-a pierdut copila de 3 ani. Din acel moment și pentru o viață întreagă are un singur scop: să facă bine.

„Știu doar că trebuie să fac bine în viață asta dacă vreau să o revăd, iar aceasta este cea mai mare dorință pe care o am. Cu siguranță ea este un înger, lângă Dumnezeu, nu avea păcate, iar eu trebuie să fac doar bine pentru ca, la un moment dat, să o reîntâlnesc!”, i-a mărturisit Sebastian Burduja lui Adrian Artene, în cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”.

Față în față cu jurnalistul Adrian Artene, pe parcursul celor mai bine de 60 de minute de discuție, politicianul își abandonează toate armele de protecție, conștiente sau inconștiente, și lasă la vedere ALTCEVA, într-un dans perfect de emoție, echilibru, final și renaștere.

TEME ABORDATE:

0:00 – Fața nevăzută a lui Sebastian Burduja
06:20
 – Intro
09:41
 – Copilărie pe terenul de tenis
12:39
 – Bunicul preot l-a apropiat de Dumnezeu
16:37
 – Declarații emoționante despre fiica pe care a pierdut-o la 3 ani
18:34
 – „Tot timpul vorbesc cu ea! Dorința mea supremă este s-o revăd”
20:42
 – Victima bullying-ului din pricina accentului moldovenesc
25:44
 – A câștigat Mister Boboc când l-a imitat pe Ștefan Bănică jr.
28:00
 – „Botezul” la Stanford: lecțiile Americii
31:28
 – Primul coleg de cameră este co-fondator Instagram
32:49
 – Și-a cumpărat un Chrysler din banii câștigați ca operator la call center
36:43
 – De ce s-a întors din America
42:27
 – Readaptarea în România: „Am venit fără să am vreun job”
53:00
 – Bancul la care a râs ministrul Energiei
57:58
 – Cărțile pe care le recomandă
1:00:42
 – A moștenit de la bunicul dragostea pentru… Steaua
01:03:44
 – Dialogul peste timp cu „micuțul Tianu”

„ Am fost tentat, în prima fază, să pătrund în Palatul Victoria, să pătrund în inima Guvernului, fiind că invitatul meu este un ministru, este asociat lumii politice, dar în final, ca și exercițiu, mi-am propus să lăsăm politica la ușa studioului. Invitatul meu este un ministru Altceva, este un ministru cool, așa cum îl numesc unii, este un ministru care ascultă rock, un ministru care a studiat la Stanford, dar și la Harvard, și considerat, la un moment dat, printre cei mai promițători și valoroși tineri din România!”, a spus în deschiderea episodului de podcast, realizatorul Adrian Artene.

„Bunicul preot m-a apropiat de Dumnezeu!”

Cine este Sebastian Burduja?

Sebastian Ioan Burduja s-a născut pe 18 iunie 1985 la București. Invitatul ALTCEVA este un om politic român, doctor în economie și absolvent al universităților Stanford și Harvard. Din 15 iunie 2023 este ministru al Energiei în Cabinetul Ciolacu, între 3 mai 2022 și 15 iunie 2023 a ocupat funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul României. În decembrie 2020 a fost ales deputat al Partidului Național Liberal. Este vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL) și președintele filialei PNL Sector 1 – București. A fost până în august 2019 președintele și fondatorul partidului Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), lansat în ianuarie 2016. A fondat și condus Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Fundația CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români).

EPISODUL COMPLET POATE FI VIZIONAT PE CANALUL OFICIAL DE YOUTUBE „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE„:

DORINȚA lui Sebastian Burduja, tatăl care și-a pierdut fiica de3 ani! „Vreau să o revăd!”

 

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTikTok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește CSID.ro pe Google News