Otniela Sandu are probleme de sănătate după decesul mamei sale. A ajuns pe perfuzii: „Am avut o perioadă grea”

Fosta concurentă de la „Ferma” trece prin momente dificile.
  • Publicat:

Otniela Sandu, una dintre cele mai urmărite femei din România pe rețelele de socializare, traversează cea mai grea perioadă din viața ei. Mama ei a decedat la finalul lunii ianuarie 2024. Această tragedie i-a provocat vedetei o suferință imensă, așa că a ajuns să se trateze cu perfuzii. Cum se simte? 

Otniela Sandu are probleme de sănătate

La finalul lunii ianuarie 2024, Otniela Sandu și-a pierdut mama. Femeia suferea de ceva timp de cancer la pancreas, iar medicii nu au mai putut să o salveze. De când cea care i-a dat viață a murit, vedeta suferă și plânge zilnic. Momentan, ea nu se poate împăca cu ideea că femeia a decedat. Pentru a-și reveni, Otniela a început un tratament pe bază de perfuzii cu vitamine.

„Fac de ceva timp niște perfuzii cu vitamine sau cu glutation. Nu am mai făcut de opt luni, cred. Dar, pentru că am avut o perioadă grea în ultima vreme, am zis să încep o nouă serie. Eu le fac acasă, nu de capul meu și nu singură. Chiar au multe beneficii, eu care nu cred în toate nebuniile astea și îmi este și frică de ace. M-au ajutat foarte tare, așa că am început o serie de zece”, a scris vedeta, pe pagina ei socializare.

Vezi și: Povestea cutremurătoare a unei soliste celebre bolnavă de cancer. Trăiește cu teama că ar putea muri în orice clipă, așa că i-a dedicat ultima piesă fiului său

Mama ei a fost răpusă de cancer

De mai bine de un an, mama Otnielei Sandu se lupta cu o boală incurabilă: cancer la pancreas. Deși a urmat numeroase tratamente dure, boala a avansat tot mai mult, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.

„Ea se simțea destul de rău, de ceva timp, avea dureri de abdomen, slăbise foarte mult și nu îi găsea niciun doctor ce are. Acesta a fost șocul cred, pentru că a mers la analize, la ecografii, la tot ce se putea face și nu avea nimic. La un moment dat, în urma unui CT, a descoperit exact ce are: la pancreas, un cancer extins.

Un diagnostic foarte grav și, cumva, ni s-a zis că nu există nicio șansă. Am fost revoltată pe Dumnezeu. Au fost două săptămâni în care creierul meu a trebuit să se obișnuiască cu vestea. Toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Eram acasă, mă pregăteam să merg la sport și m-a sunat sora mea și mi-a zis: ‘Stai, nu te speria, ia un loc și sună-l pe tata’. Tata plângea, nu l-am văzut niciodată plângând. Luase CT-ul mamei și văzuse, mama nu știa și nu știam cum să îi spunem. Seara ne-am întâlnit și i-am zis și mamei”, povestea Otniela Sandu, la PRO TV.

Sursa foto: Facebook Otniela Sandu

Urmărește CSID.ro pe Google News