O dietă cu aceleași efecte ca ale postului, dar fără înfometare, poate prelungi cu câțiva ani viața celor ce o adoptă, arată cel mai nou studiu în această direcție.
O echipă de cercetători au descoperit că persoanele care au urmat dieta care imită postul, numită FMD (fasting-mimicking diet) timp de 15 zile de-a lungul a trei luni, și-au redus vârsta biologică cu până la doi ani.
Potrivit Daily Mail, testele pe baza biomarkerilor din sânge au mai arătat că aceștia au avut un risc mai mic de diabet, afecțiuni cardiace și accident vascular.
Dieta FMD presupune să consumi mai puțin de 1000 de calorii pe zi, fiind compusă din alimente cu conținut redus de grăsime, supe, băuturi cu efect energizant și suplimente.
„Este primul studiu care arată că o intervenție în alimentație care nu necesită schimbări permanente de dietă sau alte schimbări ale stilului de viață poate face că oamenii să fie mai tineri din punct de vedere biologic”, a spus Profesorul Valter Longo, biolog în cadrul Universității Southern California din Los Angeles și care a creat dietă.
Scopul dietei urmate în cadrul studiului este acela de a imita efectele unui post negru, care presupune doar consum de apă, dar în același timp să ofere nutrienții esențiali unei bune funcționări.
Citește și: Ce se întâmplă cu corpul tău când ţii post negru?
În prima zi subiecții studiului au consumat câte 1100 calorii, iar în următoarele 4 zile au consumat aproximativ 720 de calorii zilnic. Alimentația lor în aceste zile a constat în gustări sănătoase și ceai.
Dieta a fost astfel compusă din:
IAR ÎN RESTUL ZILELOR din:
Studiul a fost efectuat pe femei și bărbați cu vârste cuprinde între 18-70 de ani.
După trei luni, cercetătorii au analizat probe de sânge și rezultatele au fost uimitoare: cei care au urmat dieta FMD au avut un risc mai mic de diabet, inclusiv mai puțină rezistență la insulină și un nivel mai scăzut al zahărului din sânge.
Analize suplimentare au arătat că participanții care au urmat dieta FMD și-au scăzut vârstă biologică cu până la 2,5 ani, în medie.
Mai mult, scanările RMN au arătat și o scădere a grăsimii viscerale, care este asociată cu un risc mai scăzut de sindrom metabolic, factor declanșator pentru numeroase afecțiuni, precum cele cardiace, diabet sau chiar cancer.