Un bărbat a decis să aștepte noaptea nunții pentru a avea relații intime cu cea pe care o considera sufletul lui pereche. Însă totul s-a ruinat la scurt timp de la căsătorie. Acesta a povestit ce s-a întâmplat cu soția lui!
În cel mai nou episod al emisiunii expertului în relații John Delony, publicată pe YouTube, un bărbat a povestit că nu a întreținut relații intime cu soția lui după căsătorie, așa cum era normal. Chiar și la un an de mariaj, cei doi nu s-au cunoscut în intimitate.
Acesta a dezvăluit că partenera lui suferă de o afecțiune care face ca raporturile intime să fie extrem de dureroase. Conform Cleveland Clinic, vaginismul reprezintă o „tensiune involuntară a vaginului” pe care oamenii o experimentează „la începutul actului sexual, în timpul inserării unui tampon intern sau în timpul unui examen pelvian”.
Citește și: Sindromul înecatului în dragoste sau cum recunoști toxicitatea într-o relație
Bărbatul, pe nume C.J., crede că soția lui a ajuns în această situație din cauza convingerilor lor religioase destul de stricte. Între timp, femeia a început să lucreze cu o echipă de specialiști, inclusiv un psiholog sexual, dar și un ginecolog, pentru a scăpa de această problemă.
Pe de altă parte, bărbatul mărturisește că are momente când se simte „incomplet” și luptă cu propriile sale dorințe intime. Dar cu toate acestea, continuă să o înțeleagă pe partenera lui de viață.
„Deci întrebarea mea este: cum pot învăța să fiu un bun soț și să o susțin și să o încurajez, gestionând în același timp așteptările mele?”, a fost întrebarea bărbatului pentru expert.
John Delony i-a propus să continue să o sprijine și să o încurajeze soția sa, pentru a evita ca mariajul lor să se destrame.
Povestea bărbatului a emoționat pe toată lumea, iar mulți l-au lăudat pentru răbdarea sa.
„Modul în care acest bărbat vorbește despre soția sa mi-a adus lacrimi în ochi”, a precizat o persoană.
„Sincer, acest apelant este cel mai dulce tip de totdeauna. Sper că soția lui știe asta și îl apreciază și sper că medicii pot lucra cu ea pentru a o ajuta cu condiția ei”, a spus altcineva.
„Am încredere în acest cuplu”. Par atât de sănătoși. Mult noroc în eforturile lor.”, „Cu adevărat un bărbat bun. Forța se manifestă în multe forme. Te salut”, au mai fost alte mesaje de la internauți.
Sursa foto: Shutterstock