Nicoleta Nucă trece iar prin momente dificile. Solista suferă de ADHD, o tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate, însă o altă boală îi dă acum bătăi de cap. Artista a început deja tratamentul. Ce a pățit?
La finalul anului trecut, Nicoleta Nucă a mărturisit că, în urma unor investigații medicale, a fost diagnosticată cu ADHD. Mai exact, solista suferă de tulburarea de deficit de atentie și hiperactivitate. Însă recent s-a lovit de altă problemă de sănătate!
Vedeta a explicat că a trecut printr-un adevărat coșmar după ce s-a ales cu o toxiinfecție alimentară. Pentru că se simțea destul de rău, solista a fost nevoită să stea la pat. S-a confruntat cu simptome de frisoane și greață, care au făcut-o să-și amâne activitățile.
„Știți vorba aia ‘socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg?’ Azi (sper doar azi) se aplică în cazul meu în totalitate… Tot ce mi-am propus să fac azi (antrenament, să filmez un video pentru TikTok și Instagram, să pregătesc ceva de mâncare, să fac puțină ordine) s-a dus pe apa sâmbetei din cauza unei toxiinfecții alimentare pe care nu știu de la ce am făcut-o.. și acum iată-mă în pat cu o stare generală de rău, greață și frisoane”, a povestit Nicoleta Nucă, conform RTV.
Nicoleta Nucă suferă de ADHD, dar diagnosticul l-a primit de curând. Ea mai preciza că a fost extrem de liniștită când a primit vestea de la medici.
„Nu am avut probleme în sensul ăsta, ba din contră, odată cu diagnosticul oficial de la medic cumva am simțit că am găsit „piesa lipsă” din puzzle…și după am reușit să văd imaginea de ansamblu, să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu mine și că felul în care sunt, și simptomele cu care mă confrunt zi de zi sunt o consecință a ADHD-ului și a neurodezvoltării diferite, nu o lacună educațională”, spunea vedeta pe Instagram.
Sursa foto: Instagram Nicoleta Nucă