Procentul de grăsime corporală îți poate oferi indicii importante despre starea de sănătate. De la calculatoare online și până la teste imagistice, există multe metode prin care îți poți evalua grăsimea corporală. Iată care sunt cele mai precise dintre aceste metode!
Indicele de Masă Corporală (IMC sau BMI) reprezintă un indicator al masei corporale bazat pe raportul dintre înălțime și greutate, valabil în cazul femeilor și bărbaților adulți. „IMC nu ne indică cu precizie cantitatea de grăsime din corp”, susține Richard N. Bergman, profesor la Universitatea California, citat de site-ul WebMD.
Este important să rețineți că grăsimea corporală este o parte utilă și necesară a corpului dvs, deoarece este folosită pentru a stoca vitamine, pentru a menține sarcini sănătoase și pentru a proteja organele interne.
Din punct de vedere biologic, femeile trebuie să aibă mai multe depozite de grăsime decât bărbații, iar un procent de grăsime corporală sănătoasă se modifică, de asemenea, odată cu vârsta. Studiile arată că procentele de grăsime corporală sănătoasă sunt în următoarele intervale:
Orice procentaj peste aceste intervale este considerat obezitate și este asociat cu un risc mai mare de apariție a mai multor boli.
Studiile arată că scanarea DEXA este cea mai sigură metodă pentru a calcula procentul de grăsime corporală, care în același timp oferă și o imagine exactă cu privire la distribuția țesutului adipos în corp.
Testul DEXA nu este dureros, nu necesită o pregătire prealabilă și durează doar câteva minute.
Sportivii de performanță îndeosebi apelează la această investigație imagistică pentru a-și stabili ulterior un program de antrenamente și un regim adecvate.
Persoanele care au procente de grăsime corporală mai mari decât media prezintă un risc crescut pentru anumite boli cronice, cum ar fi diabetul de tip 2, bolile de inimă, hipertensiunea arterială și unele tipuri de cancer.
Iată câteva sfaturi pentru a reduce grăsimea corporală la niveluri mai sănătoase, păstrând în același timp masa musculară:
Mâncarea joacă un rol mai important în pierderea în greutate decât exercițiile fizice. O modalitate de a reduce procentul de grăsime corporală este urmărirea aportului alimentar. Și cum poți face asta? Mâncând cât mai curat, reducând carbohidrații, etc.
Combinarea exercițiilor cardio, cum ar fi mersul pe jos sau înotul, cu exerciții de rezistență, cum ar fi ridicarea de greutăți, te poate ajuta să obții îmbunătățiri ale întregului corp și să menții masa musculară pe măsură ce pierzi în greutate.
În timp ce pierderea în greutate pare să fie legată de mâncare și exerciții fizice, stilul tău de viață îți poate afecta capacitatea de a pierde cu ușurință în greutate. Focusul trebuie să fie, așadar, pe reducerea stresului cotidian și pe îmbunătățirea calității somnului.
Citește și: Indicele Adipozitatii Corporale (IAC), mai precis decat Indicele Masei Corporale (IMC)