Cazul femeii care a născut de două ori, în 22 de zile. Ce s-a întâmplat, de fapt

Experiența ei a fost cu adevărat unică, chiar și pentru medici!
  • Publicat:

O mamă din Marea Britanie a atras atenția tuturor, după ce a născut de două ori, în mai puțin de o lună. Femeia a născut în spitale diferite. Ce s-a întâmplat, de fapt? 

Cazul bizar al femeii care a născut de două ori într-o lună

Doyle Kayleigh, în vârstă de 22 de ani, a rămas însărcinată cu gemeni în octombrie 2020, iar sarcina decurgea normal. Ea a mărturisit că nu a avut complicații până când a simțit dureri de travaliu în martie 2021.

Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a conchis aceasta, scrie nypost.com.

Primul copil a venit pe lume mort

Doyle a fost dusă de urgență la Royal Oldham Hospital și ținută sub observație timp de cinci zile. Ulterior, pe data de 20 martie 2021, ea a născut natural un băiețel, dar care era mort. Medicii i-au spus că probabil cauza morții a fost un cheag de sânge în placentă, care a blocat circulația sângelui.

Al doilea geamăn urma să se nască ”în următoarele două zile”, dar au rămas nedumeriți când contracțiile femeii s-au oprit brusc.

„Nu am mai avut niciodată un astfel de record. După trauma nașterii primului meu copil – am fost uimită când mi-au spus că pot merge acasă. Până în ziua de azi, încă nu pot găsi o femeie din Marea Britanie care să bată recordul de 22 de zile”, a spus mama din Manchester.

Al doilea geamăn s-a născut la o distanță de 22 de zile

A început să-și facă programări la un alt medic, la Spitalul Saint Mary’s. 22 de zile mai târziu, ea l-a născut pe micuțul Astro prin cezariană la unitatea medicală. Cel de-al doilea fiu al ei a reușit să supraviețuiască în ciuda pronosticurilor date de medici.

Astro, acum în vârstă de 2 ani, cântărea doar 2 kilograme la naștere. El a suferit complicații din cauza nașterii premature, inclusiv o gaură în inimă și retinopatie, care provoacă creșterea anormală a vaselor de sânge în ochi.

Citește și: A stat mai bine de 56 de ani cu un făt pietrificat în pântece. Cum a trecut neobservat la analize

„Când a sosit Astro, nu mi-a venit să cred că a supraviețuit în tot acest timp”, a mărturisit Doyle.

La două săptămâni după ce a venit acasă cu Astro, Doyle a organizat o înmormântare pentru primul bebeluș, Arlo; „Am cumpărat totul dublu pentru bebeluși, două pătuțuri, un cărucior cu două locuri. Mi-a fost greu să le văd pe mamele cu gemeni”.

Sursa foto: facebook

Urmărește CSID.ro pe Google News