(P) Cum tratăm cele mai frecvente probleme ale spatelui?

Probabil fiecare om, măcar odată în viață, a resimțit un disconfort la un moment dat în zona spatelui.
  • Publicat:
(P) Cum tratăm cele mai frecvente probleme ale spatelui?
Cum tratăm cele mai frecvente probleme ale spatelui?

Nu putem să nu recunoaștem faptul că durerile din zona coloanei vertebrale sunt printre cele mai des în întâlnite în rândul oamenilor. Probabil fiecare om, măcar odată în viață, a resimțit un disconfort la un moment dat în zona spatelui.

Afecțiunile dorsale nu țin cont de vârstă. Ele sunt adesea cauzate de stilul de viață, vârstă sau unele afecțiuni mai grave. Atunci când te doare spatele, disconfortul poate fi de la nivel mediu până la acel punct încât să nu mai poți stă în picioare.

Deși multe persoane ignoră sau nu iau în serios această afecțiune, disconfortul, dar mai ales durerea asociate cu problemele spatelui sunt extrem de neplăcute. Să nu mai punem la socoteală faptul că, dacă nu sunt tratate la timp, se poate ajunge inclusiv la imobilizarea persoanei, precum și incapacitatea de a mai merge.

Nu de puține ori am auzit ca oamenii, chiar în medii considerate mai educate, să ia în râs durerile de spate. Aceasta este o greșeală gravă, deoarece, așa cum am spus, în spatele unei “banale” asemenea afecțiuni se pot ascunde lucruri ce ne pot pune chiar viața în pericol, cum ar fi anumite tumori.

Așa că, chiar și pentru o simplă durere de spate, este necesar repausul sau, și mai important, vizita la medicul specialist, cum ar fi un ortoped, neurolog sau fizioterapeut.

Coloana curbată

Nu putem să ne închipuim ce înseamnă o asemenea problemă. Dar, totuși, aceasta există, iar adesea o observă la cei mai tineri dintre noi. Vorbim, în acest caz, de cifoza. Aceasta este o afecțiune care are ca și caracteristică principala curbură excesivă a coloanei vertebrale în zona toracică.

Cei ce au cifoză vor avea o postură neconformă, părând a fi cocoșați. Această curbare poate fi cauzată, bineînțeles, de poziția incorectă a spatelui. Cel mai adesea o întâlnim la copii, adolescenți sau la cei ce lucrează la birou.

Avem tendința, în momentul în care scriem, să ne aplecăm corpul înainte, ceea ce în timp duce la dureri de spate, iar cifoza se poate instala în cazul în care nu încercam deloc să ne corectăm. Dar mai sunt și alte cauze cum ar fi  osteoporoza, unele traumatisme sau afecțiuni congenitale.

Cifoza poate provoca dureri de spate, disconfort, iar în unele situații nu ne mai putem mișcă deloc. Această afecțiune se poate însă trata. Kinetoterapia este în cap de listă, pentru că te poate ajuta să-ți corectezi poziția corpului.

De asemenea, poți face gimnastică medicală, specialistul recomandând exerciții de întindere sau întărire a mușchilor spatelui. Multe persoane, mai ales copiii, pot purta un corset special pentru corectare a posturii. Totuși, în situațiile în care cifoza este una severă, se poate ajunge la bisturiu.

Durerile lombare

Cu toții am văzut persoane care, în momentul în care au o problemă la spate, cel mai des pun mâna în zona mijlocului, plângându-se că nu mai pot să facă nicio mișcare din cauza acelei porțiuni de corp.

Aceștia experimentează o durere de spate în zona inferioară, cunoscută și sub numele de lombară. O întâlnim cel mai des. Ea poate să apară pe moment, dacă ridicăm ceva mai greu sau ne aplecăm brusc sau incorect.

O mai regăsim și dacă avem o poziție incomodă la birou, dacă apar unele traumatisme, din cauza stresului sau chiar dacă stăm imobili o perioadă. Totuși, dacă aceasta este de lungă durată, cel mai bine ar fi să mergem la un medic care ne poate efectua o radiografie în cazul în care diagnosticul nu este foarte clar.

Durerile lombare le poți rezolva și tu acasă, dacă sunt din cele temporare. Exercițiile fizice, nu cele foarte intense însă, te pot ajuta. Adu-ți aminte de acele exerciții pe care le făceai la ora de sport, în școală.

Te pot ajuta foarte mult. În cazul în care persistă, medicul îți poate recomandă, că și în situația cifozei, fizio sau kineto. La nevoie, ți se pot administra  și medicamente antiinflamatoarele nesteroidiene prescrise de medic pot fi utilizate pentru a reduce durerea sau inflamația.

Afecțiunea nervului sciatic

Unele persoane au tendința să confunde durerile de spate între ele. Nu fac diferența, însă, așa cum spuneam mai sus, există mai multe cauze ale acestor neplăceri. Sciatica este o altă afecțiune dureroasă din această porțiune a coloanei.

Are ca și cauză  compresia nervului sciatic, care poate provoca dureri intense în partea inferioară a spatelui, în fese, picioare. Există și un tratament pentru această problemă, care are ca scop reducerea inflamației.

Ideea este ca prin tratamentul medicamentos sau fizic să fie ameliorată presiunea exercitată asupra nervului. Una din cele mai cunoscute este terapia cald/rece. Pe zona afectată se aplică comprese calde și reci alternativ. Deși pare neconvențională, va ajuta la reducerea durerii.

Exercițiile de întindere a mușchilor piriformi pot ajuta la eliberarea presiunii asupra nervului sciatic. Să nu uităm că pot fi administrate medicamente antiinflamatoare, analgezice, ajungând până la injecțiile cu corticosteroizi.

Hernia de disc

Nu trebuie confundată cu alte tipuri precum cea abdominală de exemplu. Hernia apare atunci când partea interioară a unui disc intervertebral, adică din zona coloanei, iese din poziția sa normală, exercitând presiune asupra nervilor care se află în zonă.

Această afecțiune poate provoca dureri severe, disconfort, senzații de amorțeală sau slăbiciune în membrele afectate. Se recomandă reducerea activităților care agravează simptomele.

Acest lucru poate ajuta la ameliorarea durerii. Exercițiile specializate, întinderea pot, de asemenea, pot fi de folos în reducerea presiunii exercitate asupra nervilor.

În cazurile severe, va fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta sau a reface discul herniat, eliberând astfel presiunea asupra nervilor afectați. Totuși, această problemă se poate rezolva de la sine, dacă sunt respectate anumite reguli de postură, de mișcare, de repaus.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”