Dacă te-ai trezit în situația de a înghiți din greșală o gumă de mestecat, cu siguranță ai fost curios să afli ce efecte poate avea acest lucru.
Te-ai întrebat probabil cât timp rămâne gumă în stomac și dacă este adevărat zvonul conform căruia aceasta stă în stomac preț de șapte ani. Ei bine, potrivit specialiștilor, acest zvon este FALS.
Odată înghițită, guma se mestecat NU se lipește de niciun perete al tractului digestiv. Se va transporta pe tubul digestiv, din esofag, în stomac, în intestinul gros, colon și apoi va fi evacuată pe cale naturală, explică medicii.
Înghițirea gumei de mestecat este complet inofensivă, mai explica acestia.
„Este un mit. Nu am idee de unde a venit mitul, îmi pot imagina doar că a fost sugerat pentru că cineva a vrut să-și împiedice copiii să mestece gumă”, a spus Simon Travis, profesor de gastroenterologie clinică la Universitatea Oxford (Regatul Unit).
Citește și: Ce se întâmplă dacă mesteci gumă de mestecat timp de 20 de minute?
Înghițirea gumei de mestecat poate fi dăunătoare pentru organism DOAR în eventualitatea consumului excesiv, potrivit specialistului. Cu toate acestea, este important de menționat că astfel de cazuri sunt foarte rare. Expertul a precizat că înghițirea a trei sau mai multe bucăți de gumă pe zi ar fi considerată un consum excesiv.
„Dacă înghiți guma de mestecat, aceasta va trece prin stomac, va ajunge în intestin și va ieși neschimbată pe la celălalt capăt. Există cazuri de blocare a gumei de mestecat în intestinele sugarilor și chiar ale copiilor dacă au înghițit multe, ceea ce provoacă o obstrucție. Dar în peste 30 de ani de practică gastro-specială, nu am văzut niciodată un caz”, a spus profesorul.
Citește și: Guma de mestecat nu e bună dacă ai OSTEOPOROZĂ! De ce nu e bine să o mesteci prea mult
FOTO: Shutterstock | SURSE: Health, Weird