Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul a fost ținut secret de clinica privată din Londra

Prințesa de Wales suferă de cancer.
  • Publicat:

Apar noi detalii legate de operația suferită de Kate Middleton în luna ianuarie. Soția lui William a fost supusă unei intervenții la abdomen. Presa internațională susține că o echipă de medici din Italia au mers la Londra special pentru procedura medicală a Prințesei de Wales. 

Kate Middleton a suferit o operație complexă la abdomen

La finalul lunii martie, Kate Middleton a anunțat că are cancer, după ce a suferit o intervenție chirurgicală abdominală în ianuarie 2024. Ea nu a oferit foarte multe detalii despre tipul de cancer de care suferă.

Cine ar fi operat-o?

Pe de altă parte, au apărut zvonuri conform cărora, medicii italieni ar fi operat-o la clinica privată din Londra. Un specialist al Policlinicii Gemelli ar fi luat parte la procedura medicală. Momentan, aceste speculații nu au fost confirmate de Casa Regală Britanică. Nici clinica din Italia nu a comentat despre presupusa legătură cu starea de sănătate a lui Kate Middleton.

Un medic oncolog italian, despre situația Prințesei

Luna trecută, Claudio Zanon, un chirurg oncolog italian, a vorbit despre tipul de cancer de care ar suferi soția Prințului William. Acesta susține că lui Kate i s-ar fi extirpat o parte din intestin. În prezent, ea face chimioterapie, pentru a preveni eventualele metastaze în organism. Claudio Zanon a mai adăugat faptul că aceasta ar putea avea o tumoră la colon. El nu a precizat dacă a făcut sau nu parte din echipa medicală care a operat-o pe soția lui William!

„Din ceea ce s-a scris în ziare și a declarat chiar prințesa Kate Middleton, operația la care a fost supusă pentru cancer abdominal, urmată de o ileostomie, ar putea fi cauzată de o tumoare a colonului stâng sau a rectului.

Putem spune acest lucru deoarece ileostomiile temporare sunt efectuate în mod normal pentru a proteja anastomozele chirurgicale care sunt mai greu de vindecat, având în vedere vascularizarea și inflamația țesuturilor implicate.”, a declarat medicul oncolog italian pentru Quotidiano.net.

Sursa foto: profimedia

Urmărește CSID.ro pe Google News