A fost diagnosticată cu cancer în stadiul 4, iar doctorii îi mai dădeau câteva zile. Între timp, s-a întâmplat o minune: “Îmi planificam înmormântarea”

O tânără de 20 de ani s-a vindecat de cancer, deși medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de supraviețuire.
  • Publicat:

Xsara Sanderson, originară din Scunthorpe, Marea Britanie, a aflat că s-a vindecat de cancer, cu toate că specialiștii îi mai dădeau doar câteva zile de trăit. Tânăra de 20 de ani își plănuise și înmormântarea. Xsara fusese diagnosticată cu cancer în fază terminală. 

Avea cancer în fază terminală

Pe când avea doar 19 ani, Xsara Sanderson a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin în stadiul 4. Totul se întâmpla în iulie 2023, când a început să aibă dureri mari în piept și să slăbească mult. Atunci, doctorii i-au spus că mai are foarte puțin de trăit. A urmat un tratament, dar în luna noiembrie a decis să oprească chimioterapia. La scurt timp, a aflat că în organismul ei nu mai exista nicio tumoră, scrie Daily Mail. 

Mai avea puțin de trăit, dar s-a vindecat miraculos

Xsara Sanderson a avut parte de un șoc când a primit vestea de la medici. Timp de patru luni a făcut chimioterapie, lucru care a dus la pierderea părului și o parte din dinți. A hotărât brusc să întrerupă tratamentul dur și să-și aștepte moartea acasă. Ulterior, radiografiile pe care le-a făcut au arătat că nu mai existau tumori în corpul ei.

Citește și: Adrian Nartea, diagnosticat cu o tumoră intra-craniană: „Și acum, dacă stau să mă gândesc, încep să plâng”

Și-a organizat înmormântarea

„Îmi organizam înmormântarea, iar acum îmi organizez restul vieţii. Tare mi-aş dori să fiu o femeie de carieră. Îmi cer scuze că nu am murit, pentru că, în momentul în care am decis să renunţ la chimioterapie, am fost acuzată că sunt egoistă şi renunţ la luptă”, spune tânăra.

Doctorii nu-și explică cum tânăra este acum sănătoasă, pentru că tratamentul nu a fost suficient pentru a distruge celulele canceroase.

Sursa foto: instagram
Urmărește CSID.ro pe Google News