Florin Piersic a suferit o nouă intervenție chirurgicală. Actorul se află la Terapie Intensivă

Actorului i s-a îndepărtat proteza de la genunchi.
  • Publicat:
Florin Piersic a suferit o nouă intervenție chirurgicală.  Actorul se află la Terapie Intensivă

Joi, 9 mai 2024, Florin Piersic a fost operat din nou. Doctorii i-au înlocuit proteza de la picior, cea care a fost responsabilă de infecție. După intervenția chirurgicală, maestrul a fost transferat la Terapie Intensivă, unde va rămâne sub supraveghere. 

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală

Actorul Florin Piersic a trecut printr-o nouă intervenție chirurgicală! Medicii de la Spitalul Foișor din Capitală i-au îndepărtat proteza de la picior și a fost înlocuită cu una provizorie, din ciment. Ulterior, el a fost mutat la Terapie Intensivă, dar curând va fi transferat înapoi la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Înainte de a intra în operație, medicii au precizat că intervenţia nu era lipsită de riscuri.

Citește și: Ce este septicemia, infecția care îi pune viața în pericol marelui actor Florin Piersic

”Domnul Florin Piersic este stabil în acest moment, însă vorbim despre un pacient vulnerabil prin vârstă şi bolile asociate. Este vorba un proces infecţios extins, care are ca surse principale focarele de la nivelul cordului şi proteza de la genunchi. Pacientul se află în evaluare şi supraveghere multidisciplinară (boli infecţioase ortopedică, cardiologică) pentru cea mai bună abordare terapeutică. Situaţia medicală a pacientului face ca intervenţia ortopedică, să nu fie lipsită de riscuri, dar ea este absolut necesară pentru îndepărtarea sursei de infecţie. După intervenţia ortopedică pacientul va continua tratamentul procesului infecţios”, au anunțat reprezentanţii Institutului ”Matei Balş” din Capitală, după operația actorului.

Se află la Terapie Intensivă

Cu toate acestea, operația a fost un succes, iar starea lui este stabilă.

„În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă.”, au precizat medicii de la Spitalul Foișor, într-un comunicat de presă.

Sursa foto: captură Youtube

Urmărește CSID.ro pe Google News