Cancerul este a doua cauză de deces în România, după bolile cardiovasculare. Potrivit INSP, în 2023, numărul mediu de cazuri noi luate în evidența rețelei naționale de onco-hematologie pediatrică este de 410 cazuri noi/an, pentru grupa de vârstă 0-19 ani și 324 cazuri noi/an, pentru grupa de vârstă 0-14 ani. Am avut ocazia să stau de vorbă cu Prof. Dr. Yasemin Altuner Torun, oncolog pediatru, alături de care am discutat despre lucrurile pe care le pot face părinții pentru a preveni apariția cancerelor la copii, dar și despre metodele moderne de tratament folosite în cancerul la copii.
Întrebată care sunt motivele pentru care cazurile de cancer pediatric sunt în creștere, Prof. Dr. Yasemin Altuner Torun a menționat că printre acestea se numără „substanțele și materialele toxice, problemele genetice, vaccinurile chiar, dar în special legătura toxică pe care o au cu obiceiurile alimentare”.
Printre cele mai comune tipuri de cancer care apar la copii, oncologul pediatru menționează leucemia și limfomul. Nelipsite sunt și „tumorile la creier, în special cele solide, care aduc cele mai mari probleme. Mai sunt cancerele genetice precum neuroblastom sau retinoblastomul, cea mai frecventă tumoră malignă la copii”.
Printre sfaturile date de oncologul pediatru pentru părinți, Prof. Dr. Yasemin Altuner Torun a menționat pentru „Ce se întâmplă, Doctore?” că părinții trebuie „să-i hrănească pe copii cât mai natural și cu cât mai multă proteină. De asemenea, nu trebuie să-i expunem pe cei mici în zone aglomerate, cu poluare și să îi protejăm împotriva infecțiilor. O să dau ca exemplu o infecție de care nouă ne este tot mai teamă pentru că e din ce în ce mai frecventă și anume „boala sărutului”. Revenind la alimentație, părinții trebuie să aibă grijă până și la apa pe care le-o dau celor mici pentru consum. Totul trebuie să fie cât mai natural și să consume cât mai multă apă, pentru că celulele canceroase se dezvoltă în zonele acide din corp”.
Prof. Dr. Yasemin Altuner Torun a menționat și că ideal ar fi ca în camerele copiilor să nu existe electronice precum telefon, televizor sau radio.
Pe lângă chirurgie, radioterapie și chimioterapie, mai există și alte metode de tratament în lupta cu cancerul. Din păcate, oncologul pediatru menționează că „pentru copiii ajunși în stadiile III sau IV șansele de vindecare sunt mai mici față de cei diagnosticați în stadiile I și II”.
Specialistul a spus pentru „Ce se întâmplă, Doctore?” că în cazul copiilor, tumorile cresc foarte repede și starea lor de sănătatea se agravează mai rapid. Din păcate, nu toate tumorile pot fi depistate în stadii incipiente de către părinți, pentru că multe dintre ele nu prezintă niciun semn sau simptom. Practic sunt tumori „tăcute”.
„De exemplu, tumora renală are o avansare mai lentă. În momentul în care faci baie copilului, nu se simte nimic la mână, nu se vede nimic cu ochiul liber”, explică Prof. Dr. Yasemin Altuner Torun.
În afară de tratamentele standard pe care le administrează copiilor, oncologul pediatru menționează că „mai apelăm și la ozonoterapie și fitoterapie. O altă terapie pe care o folosim este ECCT (Electro-Capacitive Cancer Therapy), o tehnologie sub forma unui echipament cu radiații în doze foarte mici care ajută la reducerea tumorii. Practic, în urma unei doze, tumora devine ca o minge care se dezumflă și se micșorează. Este o tehnologie folosită atât la copii, cât și la adulți. Pentru tumorile cerebrale folosim aparatul sub formă de cască, pentru cancerul ovarian sub formă de fustă, iar atunci când tumorile sunt răspândite în mai multe zone ale corpului se folosește echipamentul sub formă de pătură”.
Foto: envato