Testat deja pe animale, medicamentul dezactivează o proteină numită USAG-1, care inhibă creșterea dinților. Prin blocarea acestei proteine, medicamentul declanșează creșterea osoasă, ceea ce duce la formarea de noi dinți.
„A fost inventat primul medicament care ne face dinții să crească la loc. O companie farmaceutică din Japonia a venit cu ideea leacurilor revoluționar, iar tehnologia din spate se bazează pe genetică. Practic, medicamentul inhibă o proteină care face că dinții căzuți să nu mai crească la loc. Acesta ar urmă să între în teste de luna viitoare”, a spus Simona Pătruleasa în cadrul Știrilor KanalD.
Testele de până acum au arătat rezultate promițătoare, cu efecte secundare minime, notează publicația Uniland. Nu se știe dacă va fi obținut același efect și în cazul oamenilor, dar exact acesta este obiectul studiului care va demara în septembrie, anul acesta.
În toamnă, vor participa la studiu adulți fără molari, cel puțin. Vor fi incluși apoi și copii cu deficiențe dentare congenitale și adulți mai în vârstă care au pierdut dinții permanenți din cauza unor factori de mediu.
Katsu Takahashi, șeful Secţiei de stomatologie la Institutul de cercetare medicală de la Spitalul Kitano, care conduce proiectul, a declarat: „Vrem să facem ceva pentru a-i ajută pe cei care suferă după pierderea dinților. Deși până în prezent nu a existat nici un tratament, care să ofere o soluţie permanentă, considerăm că așteptările oamenilor pentru creșterea dinților sunt mari şi trebuie satisfăcute”.
Katsu Takahashi și echipa sa sunt încrezători că medicamentul va fi disponibil pentru uz public până în 2030.