Antonio Satîru, mărturisiri incredibile despre intervenția chirurgicală de 12 ore: „Zero șanse să mă trezesc de pe masa de operație…”

  • Publicat:
Antonio Satîru, mărturisiri incredibile despre intervenția chirurgicală de 12 ore:

Antonio Satîru (30 de ani), cel mai înalt magician din România (2,20 metri înălţime – n.r) a trecut prin momente de cumpănă. Acesta și-a deschis sufletul în cadrul podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, făcând dezvăluiri dureroase despre copilăria sa. Se pare că tânărul a fost supus unei intervenții chirurgicale ce a durat nici mai mult, nici mai puțin de 12 ore.

Antonio Satîru, mărturisiri incredibile la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

În jurul vârstei de 11-12 ani, Antonio Satîru a avut mari probleme de sănătate din pricina creșterii sale accelerate. A căutat ajutorul medicilor, doar că multe spitale din România au refuzat să îl opereze, astfel că a fost nevoit să apeleze la serviciile medicale din străinătate. Printre opțiunile sale se regăseau la vremea aceea Spania și Israel.

„De pe la 11, 12 am stat prin spitale. Situația mea medicală ce o aveam la vremea respectivă era foarte complexă și am fost prin cam toate spitalele de specialitate din România și cam peste tot am fost refuzat din diverse motive, fie care nu aveau aparatura necesară ca să facă o astfel de operație atât de complicată, fie nu aveau staff-ul necesar ca să ducă o astfel de operație. Până când s-au găsit două opțiuni de doctori care erau dispuși să facă această operație, Israel și Spania”, a mărturisit Antonio Satîru, în podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene.

Operația de 12 ore ce îi putea fi fatală

Tânărul acum în vârstă de 30 de ani a povestit cum a fost supus unei intervenții chirurgicale de 12 ore.

„M-am dus în Spania, m-am gândit că este mai ok, e mai aproape, locuiesc și părinții mei acolo, deci ar fi mai ușor pentru anumite chestii, foarte scumpă operația și, după operație care a fost super complicată, deoarece, din nou, îți dai seama a refuzat mare parte din cam toate spitalele din România. Toată Spania a luat-o razna în momentul ăla, vreo două săptămâni maică-mea a fost complet asaltată de reporteri. Eu fusesem al șaselea caz, care avea această problemă numai că era mult mai complexă toată treaba asta și ne-am trezit că au apărut articole prin presă. Eu în perioada aia eu eram la reanimare”, a povestit Antonio Satîru.

Trezirea sa de după intervenție a fost precum „o a două naștere„, își amintește tânărul: „A fost atât de grea recuperare a și atât de dură, nu pot să zic că am conștientizat exact cât de grav o să fie. Adică nici măcar nu-mi simțeam mușchii când eram întins în pat. Am fost născut a doua oară, de asta mi-am și tatuat pe degete, data când m-am trezit după operație și pe care o consider fix ca a doua zi de naștere.

A durat 12 ore, două echipe diferite de chirurgie, una care s-a ocupat pe partea de inimă și una care mi-au înlocuit câteva coaste cu tije de titan și după 12 ore nebune uite-mă în viață, lucru la care eu nu mă așteptam. Nu am conștientizat niciodată exact cât de grav o să fie. Mai mult din cauza faptului că eu nu mă așteptam să mă trezesc după… deci zero șanse să mă trezesc de pe masă de operație”, a incheiat Antonio Satîru.

Citește și: Magicianul Antonio, cel mai înalt om din România, dezamăgit de participarea la iUmor: „Am făcut ce mi-au zis producătorii și am picat într-o deziluzie” | EXCLUSIV ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Podcastul INTEGRAL poate fi urmărit aici:

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult