Ȋn topul vânzărilor de medicamente, la nivel național, cele pentru afecțiuni digestive sunt pe primele locuri, iar în 2023 au crescut cu aproape 16%. Și în clasamentul suplimentelor alimentare cele mai achiziționate produse sunt cele destinate îmbunătățirii sănătății tractului digestiv. Tratarea simptomelor și nu a cauzelor duce însă, în timp, la agravarea afecțiunilor digestive, situație care poate fi prevenită prin consultarea unui medic specialist gastroenterolog. Consultul poate fi soluția de care au nevoie mii de români ce suferă de boala de reflux gastroesofagian, dar nu conștientizează încă problema de sănătate cu care se confruntă.
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de afecțiuni gastroesofagiene și gastrointestinale. Printre cele mai frecvente probleme digestive cu care se confruntă românii se numără boala de reflux gastresofagian, sindromul de intestin iritabil, gastrita, esofagita și duodenita.
Dintre acestea, boala de reflux gastresofagian este cea mai comună – poate să apară la orice vârstă, dar este mai frecventă la adulții de peste 40 de ani. Simptomele uzuale sunt: arsuri la stomac, regurgitații – revenirea în gură a alimentelor din stomac – eructații (râgâieli), salivare excesivă și dificultăți la înghițire. Cum majoritatea persoanelor se confruntă cu astfel de neplăceri după mesele copioase, cel mai adesea sunt tratate pe moment și ignorate ulterior.
Alimentația nu reprezintă însă singura cauză, pe listă mai figurează: fumatul, consumul de alcool, băuturile carbogazoase și chiar și medicamentele. Până și banala aspirină sau antiinflamatoarele pot genera simptomele menționate.
Există însă și manifestări mai puțin obișnuite, atipice, ale bolii de reflux esofagian. Cum ar fi, de exemplu, arsurile bucale, gingivita, senzația de nod în gât, tusea cronică sau chiar crizele de astm.
Dr. Raluca Oprea, medic primar medicină internă și gastroenterologie, ne-a precizat simptomele care ar trebui să alerteze o persoană și să o convingă să își programeze o vizită la doctor.
„Simptomatologia de alarmă care trebuie să aducă pacientul la medicul specialist este reprezentată de: dificultățile în înghițirea alimentelor, anemia, scăderea semnificativă în greutate și durerea toracică. Odată ce pacientul a ajuns la specialist, este important ca acesta să investigheze amănunțit cauzele acestei simptomatologii. De aceea, primele investigații recomandate sunt ecografia abdominală, urmată de endoscopia digestivă superioară. De asemenea, este recomandată și colonoscopia. Ultimele două investigații se realizează cu sedare, astfel încât disconfortul pacientului să fie minim. Aceste investigații sunt esențiale pentru un diagnostic corect. Dar pot fi utilizate și în tratament – în timpul lor pot fi prelevate biopsii, pot fi îndepărtați polipii la stomac sau cei de pe colon“, a explicat dr. Raluca Oprea.
Boala de reflux gastroesofagian este, în cele mai multe cazuri, benignă, complicațiile apar la un număr relativ redus de bolnavi. Cu toate acestea, simptomele recidivează frecvent, de aceea necesită un tratament de întreținere pentru o lungă perioadă de timp.
„Complicațiile sunt rare, dar generează o gamă extinsă de afecțiuni: esofagita, ulcerul esofagian, hemoragia digestivă superioară etc. Cancerul de esofag este o altă complicație ce poate apărea în urma bolii de reflux lăsate netratată și care a ajuns să reprezinte a șaptea cauză de deces prin cancer la nivel mondial“, a precizat medicul.
Potrivit acestuia, cauzele care conduc la astfel de situații se datorează, în principal, faptului că pacientul român neglijează controalele medicale periodice și apelează la doctor doar în momentul în care simptomele îi afectează major calitatea vieții. Pe de altă parte, un alt motiv este acela că, în numeroase cazuri, medicii radiologi nu examinează în primă fază traseul esofagian, ci se uită direct la nivelul stomacului.
Pentru a preveni agravarea bolii de reflux gastroesofagian, pe lângă consultarea unui medic specialist gastroenterolog, pacienții trebuie să își modifice stilul de viață. Schimbările merg de la regim alimentar, la recomandări de postură, dar includ și evitarea anumitori medicamente care agravează simptomele și asocierea altora, cu efecte antiacide sau care controlează secreția și refluxul de acid gastric.
„Intervenția chirurgicală este recomandată în cazul pacienților care nu răspund la tratament sau al celor care au recidive frecvente după 8-12 săptămâni de tratament intensiv. Operația este indicată și în cazul pacienților care răspund favorabil la tratament dar la care persistă semnele de esofagită, precum și al celor care prezintă complicații“, a mai menționat dr. Raluca Oprea.
Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune care poate fi vindecată sau ținută sub control cu ajutorul medicilor specialiști și al tratamentelor recomandate de aceștia. Remediile ad-hoc nu pot reprezenta decât o soluție temporară, cu eficiență tot mai scăzută în timp.