Doliu în teatrul românesc! Actrița Ileana Stana Ionescu a decedat duminică, 30 iunie 2024, la vârsta de 87 de ani, într-un spital din București. Anunțul trist a fost făcut public de către Alexandra Velniciuc pe rețelele de socializare.
Ileana Stana Ionescu a murit! Îndrăgita actriță și-a dat ultima suflare pe patul de spital, la vârsta de 87 de ani. La începutul lunii iunie, ea a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la o unitate medicală din București.
„Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul! Și datorită ei am ales această profesie!”, a scris Velniciuc pe Facebook.
Ileana Stana Ionescu s-a retras din viața publică în urmă cu mai bine de cinci ani, după o carieră de șase decenii în teatru: „Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi, să faci definitiv un pas în spate pentru ca publicul să-și amintească de tine în zilele cele bune, nu îmbătrânit și chinuit de gânduri. La 87 de ani, nu prea mai ai ce să dovedești celor din jur sau ție însăți!”, declara Ileana Stana Ionescu pentru Cancan.ro.
Actorul Andrei Ionescu, soțul ei, în vârstă de 97 de ani, mărturisea că a fost internată.
„Ileana s-a simțit extrem de slăbită și am sunat la salvare, să vină să vadă ce are. După un consult medical, cei de pe Salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital, să se interneze, pentru a o întări puțin, după care marți o externează, o să iasă din spital și totul o să fie ok”, a spus soţul actriţei.
În cadrul unui interviu, Ileana Stana Ionescu și soțul său, Andrei Ionescu, au făcut dezvăluiri despre stilul lor de viață. Marii actori au recunoscut că au o alimentație echilibrată vârstei lor.
Zilnic, de mai bine de 40 de ani, Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu consumă aceleași produse la micul dejun: cafea, apoi un amestec de cereale, măr ras, banană, nuci, semințe, peste care pun lapte proaspăt.
„Primul secret ar fi faptul că, în fiecare zi, de mai bine de 40 de ani, servim, dimineața, același meniu. Adică, bem cafeaua, apoi avem o combinație de cereale, cu măr ras, cu banană, cu nuci, cu semințe, peste care turnăm lapte. Așa mâncăm și eu și Ileana mea, nu ne abatem de la acest fel, cerealele și fructele îți dau energie pentru o zi întreagă, în plus, sunt și foarte sănătoase”, a spus Andrei Ionescu, pentru Playtech.ro.
Sursa foto: captură video DIGI24