Cum să te bucuri de o vacanță frumoasă, fără probleme de sănătate?

Ca să te poți bucura din plin de o vacanță frumoasă, liniștită, indiferent de destinația aleasă, este important să-ți iei toate măsurile de precauție, ca să eviți problemele de sănătate.
  • Publicat:
Cum să te bucuri de o vacanță frumoasă, fără probleme de sănătate?
Cum să te bucuri de o vacanță frumoasă, fără probleme de sănătate?

Se apropie mult așteptatul concediu și pregătirile sunt în toi. Ca să te poți bucura din plin de o vacanță frumoasă, liniștită, indiferent de destinația aleasă, este important să-ți iei toate măsurile de precauție, ca să eviți problemele de sănătate. Chiar dacă oricând pot să apară surprize neplăcute, multe neplăceri specifice acestei perioade pot fi prevenite prin respectarea unor reguli simple.

Insolația este una dintre cele mai frecvente complicații care pot să apară în zilele caniculare. Poți face insolație dacă stai prea mult timp în soare, dar și dacă te expui mult timp unor temperaturi foarte ridicate, fără a sta direct în soare. Acest stadiu al insolației se numește epuizare termică și se manifestă prin transpirație abundentă, stare de leșin, sete intensă, dureri severe de cap și prin creșterea temperaturii corpului. În al doilea stadiu, când se instalează insolația propriu-zisă, pot să apară convulsii, stare de confuzie, puls accelerat și chiar pierderea cunoștinței.

Pentru a evita insolația, este important să te îmbraci cu haine potrivite, cât mai răcoroase, să stai cât mai mult timp la umbră și într-un spațiu climatizat și să consumi suficiente lichide. Dacă au apărut deja semne și simptome de insolație și de deshidratare – o altă problemă frecventă în zilele foarte călduroase – trebuie să iei imediat măsurile necesare pentru a scădea temperatura corpului și pentru a te rehidrata.

Alte probleme care îți pot strica vacanța sunt înțepăturile de insecte sau mușcăturile de căpușe, care se pot infecta sau pot transmite anumite boli. Ca să eviți aceste neplăceri, atunci când ieși în natură, este recomandat să porți bluze cu mâneci lungi și pantaloni lungi sau să folosești creme sau spray-uri speciale, care țin la distanță insectele și paraziții.

În zilele foarte călduroase, alimentele se alterează mai repede și crește riscul apariției unor infecții digestive, cum este enterocolita. Pentru a reduce cât mai mult riscul, este important să consumi mâncare bine preparată termic și depozitată corespunzător și să te speli bine pe mâini. De asemenea, legumele și fructele, disponibile din abundență în această perioadă, trebuie să fie foarte bine spălate înainte de a le consuma. Infecțiile digestive sunt transmise de diferite bacterii sau de virusuri, microorganisme care sunt eliminate prin respectarea acestor simple norme de igienă.

În cazul în care te confrunți cu semne și simptome care pot indica o infecție digestivă severă sau o insolație puternică, este important să te prezinți cât mai repede la un compartiment de primiri urgențe, pentru asistență medicală de specialitate, astfel încât să fie prevenite complicațiile. Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat din țară, asigură o evaluare promptă a urgențelor medicale și administrarea tratamentului necesar.

Analizele de laborator sunt efectuate inclusiv la patul bolnavului, prin sistem point-of-care, iar investigațiile imagistice sunt disponibile la orice oră din zi și din noapte. La Spitalul Clinic SANADOR funcționează nonstop 26 de linii de gardă, astfel încât pacienții au acces la consultații de specialitate, în funcție de indicația medicală existentă. În Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR, echipa formată din medici urgentiști și asistenți medicali specializați în medicină de urgență gestionează cu succes orice tip de urgență medicală sau chirurgicală. Pentru asistență medicală prespitalicească avansată, Spitalul Clinic SANADOR dispune de o flotă proprie de ambulanțe, cu dispecerat care funcționează permanent – telefon 021.9699.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”