Ioana Dichiseanu: „Nu cred în reguli universal valabile, trebuie doar să fim conștienți de ceea ce ne transmite corpul nostru…” INTERVIU EXCLUSIV

  • Publicat:

Ioana Dichiseanu este, fără doar și poate, o femeie norocoasă. Pe lângă faptul că are doi părinți faimoși, respectabilul actor Ion Dichiseanu, plecat mult prea devreme dintre noi, și pe Simona Florescu, o celebră cântăreață, norocul frumoasei artiste nu se oprește aici, căci are o voce fantastică și o familie superbă. Soțul său, cunoscutul jurnalist Adrian Artene, este cel mai mare susținător al Ioanei.

Astăzi, însă, nu am vorbit de muzică și nici de familie, ci de felul în care reușește artista se mențină într-o formă de excepție, despre echilibrul dintre un corp sănătos și o minte sănătoasă, dar și despre frumusețea care vine din interior. Iată ce ne-a declarat, așadar, Ioana, într-un interviu exclusiv.

Ioana Dichiseanu, despre importanța unui stil de viață cât mai echilibrat

CSID: Ce înseamnă pentru tine, Ioana, un stil de viață sănătos?

Ioana Dichiseanu: Pentru mine un stil de viață sănătos înseamnă în primul și în primul rând o mâncare curată, din toate grupele alimentare. (…) Am fost la un moment dat adepta veganismului și am constatat că nu e bine nici așa, nici excesul de carne nu este bun, în principiu nimic în exces nu este recomandat. Dar, a avea un stil de viață sănătos implică și mișcare și alimentație echilibrată și un somn bun, dar și mediul în care trăiești zi de zi… acesta trebuie să fie unul liniștit, plin de energii pozitive.

CSID: Care sunt regulile esențiale de la care nu te abați pentru a fi mereu în formă?

Ioana Dichiseanu: Nu am în general reguli, mai fac și eu mici abateri. Încerc să limitez, de pildă, consumul de zahăr, dar nu pot spune că îmi reușește întotdeauna. Încerc să fac mișcare, în special vara, să înot, iar în general îmbin utilul cu plăcutul pentru că în momentul în care sunt pe scenă și cânt, eu și dansez, deci putem numi și asta o formă de mișcare (n.r. râde). Dar, nu pot spune că am reguli trasate.

(…) Cred că singura regulă pe care, într-adevăr, încerc să o respect cât de mult pot ține de prăjeli… de alimentele prăjite și cele ultraprocesate. Le evit pe cât posibil și asta am încercat să îi inoculez și Anastasiei, vreau să înțeleagă că în general alimentele acestea pline de chimicale nu ne aduc nimic bun.

(…) Altfel, nu fumez, nu consum alcool și încerc să evit pe cât cu putință chimicalele.

CSID: Cu reușești să îmbini munca și activitatea zilnică intensă cu mersul la sală/antrenamentul? Sau responsabilă e doar gena bună?

Ioana Dichiseanu: Cred că am noroc și de gene bune, semăn în partea ambilor părinți. Eu nu mă duc la sală, nu îmi place ideea de a merge la sală, de a sta pe niște aparate, de a trage de fiare… Activitatea fizică pe care o practic aproape zilnic este în sfera casei și constă în aspirator, mop, căratul cumpărăturilor, urcatul scărilor, șamd (n.r râde). Adică ne ocupăm ne curățenie, spun ne ocupăm căci mă ajută și mama. Și asta cred că este o activitate destul de intensă, având în vedere că avem o casă destul de mare.

(…) Mișcare programată, dacă ar fi să menționez totuși una, ar fi înotul.

CSID: Ce ne poți spune de dieta ta? Că mă gândesc că și alimentația joacă un rol important, și nu doar antrenamentul.

Ioana Dichiseanu: Da, repet, încerc să mă feresc de tot ceea ce înseamnă prăjeli, zahăr, grăsimi nesănătoase, etc. Acum, am înțeles că în ultima vreme nici grăsimile vegetale nu mai sunt tocmai bune, nu sunt recomandate. Deci, până la urmă ne întoarcem la dieta bunicilor noștri căci ei erau mult mai sănătoși.

(…) Și cred că este cât se poate de reală afirmația potrivit căreia ‘ești ceea ce mănânci’. Încerc să îmi păstrez o piele cât mai curată prin alimentație, un păr sănătos, și multe alte lucruri care, desigur, odată cu înaintarea în vârstă, căci asta este situația, se simt altfel. Prin alimentație, acestea pot fi echilibrate.

(..) Ca să nu mai vorbim de hipertensiune sau alte mici probleme care vin odată cu anii, acestea pot fi ameliorate sau chiar eliminate printr-o alimentație corectă. Cred cu tărie că fiecare organism în parte are modul său propriu de a se alimenta, nu cred în reguli universal valabile, trebuie doar să fim conștienți de ceea ce ne spune și ce ne transmite corpul nostru.

CSID: De regulă, îți asculți corpul? Și îi oferi ce are nevoie?

Ioana Dichiseanu: Da, îmi ascult corpul, spre exemplu am momente în care simt nevoia acută de mâncăruri grase și da, mănânc și unt, mănânc și carne, și lactate, în general lactate fermentate. Pe cele cu mucegai recunosc că le iubesc, îmi plac foarte mult.

Și da, dacă organismul îmi spune să mai reduc din ‘baterii’, încerc să mă domolesc unpic.

(…) Somnul, iarăși, este important și trebuie să ne ascultăm corpul, să nu tragem foarte mult de noi. Dar, toate lucrurile acestea se deprind odată cu anii, cu experiența… și cu cât ești mai aproape de partea emoțională și de cea spirituală, căci și acestea sunt într-o strânsă legătură, cu atât este mai bine.

CSID: Ce crezi că le lipsește românilor astăzi pentru a fi mai activi și mai sănătoși?

Ioana Dichiseanu: Cred că le lipsește conexiunea cu partea emoțională. Căci în momentul în care ești conectat cu partea emoțională și începi să te cunoști pe tine și să înțelegi ce iți dorești cu adevărat, automat vei realiza faptul că sănătatea primează! Nu o dietă, nu un anumit număr de kilograme…

(..) E foarte important ca noi să înțelegem că mișcarea, de orice fel ar fi aceasta, și alimentația trebuie să fie într-o strânsă legătură, în așa fel încât sănătatea să fie pe primul plan.

FOTO: Facebook @IoanaDichiseanu

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”