Doctorița care și-a lăsat fiica de 13 ani să opereze un pacient pe creier. Ce s-a întâmplat cu bărbatul

  • Publicat:
  • Actualizat:
Doctorița care și-a lăsat fiica de 13 ani să opereze un pacient pe creier. Ce s-a întâmplat cu bărbatul

Caz șocant la un spital din Austria. O doctoriță neurochirurg este cercetată după ce și-ar fi lăsat fiica în vârstă de 13 ani să opereze un pacient pe creier. Incidentul a avut loc în urmă cu câteva luni și a dus la suspendarea temporară a doi membri ai echipei chirurgicale. În prezent, autoritățile investighează cazul! 

Scandal de proporții la spitalul LKH Graz din Austria! Un medic specialist în neurochirurgie a fost acuzat că și-a lăsat fiica de doar 13 ani să participe activ la o operație pe creier.

Acuzată că și-a lăsat fiica de 13 ani să opereze pe creier un pacient

Doctorița i-a permis minorei să participe activ la o intervenție chirurgicală dificilă. Poliția investighează acum exact ce s-a întâmplat în sala de operație. Momentan, nicio audiere nu a avut loc, dar doi membri ai echipei chirurgicale au fost suspendați.

Incidentul, semnalat într-un spital din Austria

„Poliția nu a primit niciun raport despre acest caz până acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Markus Lamb.

Conform anchetei, pacientul era un bărbat, dar acest lucru nu a fost confirmat oficial. Totul a ieșit la iveală, după ce conducerea clinicii a primit un pont anonim, care a dezvăluit că fiica unui chirurg, minoră, nu doar că a fost prezentă, dar a și participat activ la intervenția chirurgicală.

Deși minora s-a aflat în sală, operația a decurs fără complicații. De precizat că prezența la operații este permisă doar pentru stagiari și studenți.

Ce s-a întâmplat cu bărbatul operat

Potrivit publicației austriace Heute, cei doi medici sunt cercetați pentru „vătămare corporală gravă”. Pacientul fusese implicat într-un accident forestier și avea nevoie de o operație pe creier. El a aflat ulterior că intervenția chirurgicală a fost realizată parțial de minora de 13 ani.

Mama ei a fost inițial suspendată și ulterior demisă fără preaviz. Un al doilea chirurg prezent la operație, care inițial a negat implicarea fetei, a fost de asemenea concediat, după ce a recunoscut că fata a participat, de fapt, la intervenție.

Alți cinci membri ai echipei chirurgicale sunt investigați pentru că nu au raportat incidentul, care i-ar fi putut pune în pericol viața pacientului.

Sursa foto: shutterstock

Sursa: steiermark.orf.at

Urmărește CSID.ro pe Google News