O tânără mămică a fost găsită fără viață, la câteva luni după ce a născut: „Mi-am dat seama că buzele ei erau albastre”

Soțul tinerei a devzăluit momentul tragic în care a realizat că soția sa și mama copilului său s-a stins din viață, deși inițial a crezut că totul este doar un episod trecător.

Martin, în vârstă de 56 de ani, a crezut că este infertil, însă în iulie 2021 a descoperit că soția sa, Chloe, în vârstă de 25 de ani, era însărcinată.

Tânăra, care suferea de epilepsie, a adus pe lume o fetiță, chiar dacă în timpul sarcinii a fost internată în spital și chiar a intrat în comă din cauza unei crize. Însă, totul s-a încheiat fericit, iar atât tânăra mămică, dar și fiica sa, Addison, au ajuns acasă.

Recomandări

Ce se întâmplă când pui unt în cafea? Beneficiile te vor surprinde

Ajutorul de încălzire 2024-2025. Ce condiții trebuie să îndeplinești și de ce documente ai nevoie

După numai șapte luni, tragedia s-a produs.

„A început ca o dimineață obișnuită; m-am trezit cu Addison și Chloe era în pat. Am vorbit cu ea, iar ea mi-a răspuns. M-am întors sus să iau haine pentru Addison și am găsit-o pe Chloe cu fața în jos pe podea. Avusese atât de multe crize până atunci încât nu am intrat în panică; am întors-o pentru a o resuscita, dar mi-am dat seama că buzele ei erau albastre”, a declarat soțul tinerei pentru The Sun.

Chloe suferea de epilepsie de când era adolescentă și s-a confruntat cu probleme de sănătate pe parcursul sarcinii.

Când era însărcinată în 32 de săptămâni, medicii au băgat-o pe Chloe în comă pentru a o stabiliza.

Din motive de siguranță, s-a luat decizia de a o naște prematur pe Addison, prin cezariană, în ianuarie 2022.

În iunie 2022, starea lui Chloe a început să se îmbunătățească.

„Am început din nou să planificăm plimbări, să privim spre viitor. Am simțit că îmi recuperez soția”, a spus tatăl.

Dar în august, Chloe a suferit o criză tragică și nu și-a mai recăpătat cunoștința. După ce a găsit-o pe Chloe, Martin a sunat la 999 și a început resuscitarea.

Bărbatul a povestit că a observat că soția sa avea „buzele albastre”.

Când au sosit paramedicii, aceștia s-au ocupat de Chloe o perioadă de timp înainte de a-i spune lui Martin că nu mai pot face nimic.

Ce este epilepsia. Simptome și tratament

Crizele epileptice reprezintă tulburări periodice ale activităţii electrice a creierului, care conduc la disfuncţii cerebrale temporare. Pentru desfăşurarea normală a funcţiilor cerebrale este necesar ca impulsurile electrice să se descarce într-o manieră ordonată, organizată şi coordonată. Prin intermediul impulsurilor nervoase se realizează comunicarea între creier şi măduva spinării, nervi şi muşchi, precum şi între diferitele arii cerebrale. Atunci când impulsurile nervoase sunt descărcate anormal se poate produce o criză.

Simptome pentru epilepsie

Simptomele variază în funcţie de aria cerebrală afectată de descărcările electrice anormale. De exemplu, dacă anomaliile electrice se produc în aria care controlează mirosul (localizată în profunzimea lobului temporal), atunci persoana poate percepe o senzaţie olfactivă intensă, plăcută sau neplăcută. Dacă anomalia este localizată într-o altă arie a lobului temporal, atunci pacientul poate percepe o senzaţie de deja vu, în care locuri necunoscute par foarte familiare. Dacă descărcările anormale afectează lobul frontal, atunci pacientul poate deveni incapabil să vorbească. Dacă sunt afectate arii întinse, atunci se pot produce convulsii musculare (contracţii neregulate şi spasme musculare, de obicei la nivelul întregului corp). Alte simptome includ amorţirea sau furnicături într-o anumită regiune a corpului, perioade scurte de alterare a stării de conştienţă (de exemplu, somnolenţă), pierderea conştienţei, confuzie şi pierderea controlului sfincterian (incontinenţă).

Simptomele variză în funcţie de amploarea crizei: parţială (afectează numai o arie cerebrală) sau generalizată (afectează arii cerebrale întinse, localizate la nivelul ambelor emisfere cerebrale). Crizele parţiale pot fi simple (persoana este complet conştientă şi percepe mediul înconjurător) sau complexe (starea de conştienţă este alterată, însă conştinţa nu este complet pierdută). Crizele parţiale pot fi crize parţiale simple, crize parţiale complexe şi epilepsie parţială continuă. Crizele generalizate produc pierderea cunoştinţei şi mişcări anormale, care de obicei debutează imediat. Pierderea cunoştinţei poate fi de scurtă durată sau prelungită. Crizele generalizate pot fi crize tonico-clonice, epilepsie generalizată primară, crize de absenţă, crize atone, crize mioclonice şi status epileptic.

Aproximativ 70% dintre persoanele afectate au numai un singur tip de criză. Restul au două sau mai multe tipuri. De exemplu, copiii cu epilepsie mioclonică juvenilă pot prezenta şi crize tonico-clonice şi crize de absenţă pe lângă crizele mioclonice, care de obicei implică membrele superioare.

Tratament pentru epilepsie

Atunci când cauza poate fi identificată şi eliminată, nu este necesar nici un alt tratament. De exemplu, dacă o criză a fost declanşată de scăderea nivelului sanguin al glucozei (hipoglicemie), atunci se administrează glucoză pentru a creşte glicemia şi apoi este tratată boala care a cauzat hipoglicemie. Alte cauze tratabile sunt tumorile, infecţiile şi concentaţiile sanguine anormale ale sodiului.

Pentru a reduce riscul de repetare a crizelor poate fi necesară administrarea de anticonvulsivante. Aceste medicamente nu sunt prescrise de obicei persoanelor care au avut numai o singură criză generalizată a cărei cauză nu a fost identificată. Însă tratamentul este necesar la pacienţii care au prezentat mai mult de o criză, cu excepţia situaţiilor în care cauza a fost identificată şi tratată complet.

Anticonvulsivantele pot preveni în totalitate crizele convulsive la peste jumătate dintre persoanele care primesc acest tratament şi reduc semnificativ frecvenţa crizelor la încă o treime dintre pacienţi. Eficacitatea acestor medicamente este uşor mai redusă la pacienţii cu crize de absenţă. Jumătate dintre pacienţii care răspund la anticonvulsivantele pot în final întrerupe tratamentul fără a mai avea alte crize. Însă la 10-20% din persoanele cu boală epileptică administrarea de anticonvulsivante nu ajută la prevenirea crizelor.

Nu există nici un medicament a cărui administrare să poată controla toate tipurile de crize. La majoritatea oamenilor crizele pot fi controlate prin administrarea unui singur medicament. Dacă acestea reapar se încearcă alte medicamente. Poate dura câteva luni până când se identifică agentul terapeutic eficace pentru o anumită persoană. Unii pacienţi trebuie să ia mai multe medicamente pentru a obţine un răspuns terapeutic satisfăcător.

La femeile care au boală epileptică şi care sunt însărcinate, administrarea unui anticonvulsivant creşte riscul de avort sau de naştere a unui copil cu malformaţii congenitale. Însă întreruperea tratamentului poate avea consecinţe mai dăunătoare atât pentru mamă, cât şi pentru făt.

Deoarece status epilepticus este o urgenţă medicală, se administrează cât mai curând posibil doze mari din unul sau mai multe anticonvulsivante. În timpul crizelor prelungite se iau măsuri pentru prevenirea leziunilor.

Anticonvulsivantele, cu toate că sunt foarte eficace, pot avea efecte secundare. Multe dintre ele cauzează somnolenţă, iar uneori – în mod paradoxal – cauzează hiperactivitate la copii. Se efectuează periodic analize sanguine pentru a stabili dacă anticonvulsivantul afectează rinichii, ficatul sau celulele sanguine. Pacienţii care primesc anticonvulsivante ar trebui să cunoască efectele secundare posibile ale acestora şi ar trebui să discute cu medicul atunci când apar manifestări ale reacţiilor adverse.

Doza de agent anticonvulsivant este critică. Cea mai bună doză este doza cea mai mică eficace, deci cea care previne toate crizele şi care are cele mai puţine efecte secundare. Medicii îi întreabă pe pacienţi despre efectele secundare, iar apoi ajustează doza dacă acest lucru este necesar. Uneori se măsoară şi concentraţia sanguină a medicamentului. Anticonvulsivantele ar trebui luate exact aşa cum este menţionat în reţeta medicală. În timpul tratamentului nu ar trebui să se ia nici un alt medicament fără autorizare din partea medicului sau farmacistului, deoarece numeroase medicamente modifică concentraţia sanguină a anticonvulsivului. Persoanele care primesc un astfel de tratament ar trebui să meargă în mod regulat la medic pentru reglarea dozei şi ar trebui întotdeauna să aibă la ele un bileţel (sau o brăţară) pe care să scrie tipul de boală epileptică de care suferă şi tratamentul pe care îl urmează în prezent.

Se recomandă efectuarea unui program regulat de activitate fizică, precum şi implicare în diferite activităţi sociale. Însă persoanele cu boală epileptică sunt nevoite să realizeze unele modificări ale stilului de viaţă. De exemplu, nu ar trebui să consume băuturi alcoolice. Nu ar trebui să se angajeze în activităţi în care pierderea bruscă a cunoştinţei poate conduce la leziuni grave. Nu ar trebui să înoate singure sau să folosească diferite scule şi maşinării. În majoritatea statelor este interzis prin lege ca persoanele cu boală epileptică să conducă, cu excepţia situaţiilor în care nu au mai avut nici o criză în ultimele 6-12 luni.

Un membru al familiei sau un prieten apropiat ar trebui instruit astfel încât să poată acorda ajutor în cazul producerii unei crize. Nu ar trebui să se încerce introducerea unui obiect – cum ar fi o lingură – în gura pacientului cu scopul de a proteja limba acestuia, deoarece aceste încercări pot face mai mult rău decât bine. Se pot produce leziuni ale dinţilor sau pacientul îl poate muşca neintenţionat pe cel care acordă ajutor (atunci când muşchii maseteri se contractă). Este important a se proteja pacientul faţă de căderi, a se descheia hainele acestuia la gât, iar sub cap să i se pună o pernă. Persoanele care îşi pierd cunoştinţa ar trebui întoarse pe o parte, astfel încât să poată respira mai uşor. Indivizii care tocmai au avut o criză nu ar trebui lăsaţi singuri până când se trezesc complet şi se pot deplasa normal. Medicul ar trebui contactat cât mai repede.

În situaţiile în care crizele nu pot fi controlate cu nici un medicament sau dacă efectele secundare ale tratamentului nu pot fi tolerate, se poate încerca o intervenţie chirurgicală pe creier. Când se poate stabili că boala este cauzată de o anomalie structurală cerebrală (cum ar fi prezenţa de ţesut fibros) localizată într-o arie restrânsă, îndepărtarea chirurgicală a regiunii respective poate elimina crizele complet sau poate reduce severitatea şi frecvenţa acestora. Secţionarea chirurgicală a fibrelor nervoase care unesc cele două emisfere cerebrale (corpul calos) poate fi de ajutor la persoanele la care crizele sunt generate de mai multe arii cerebrale sau la care activitatea electrică anormală se răspândeşte către alte arii cerebrale foarte rapid. Această procedură nu are de obicei efecte secundare apreciabile. După operaţie, în cazul multor persoane este necesară continuarea administrării de anticonvulsivante.

Stimularea electrică a nervului vag (nervul cranian X) poate reduce numărul crizelor parţiale cu o treime. Se consideră că nervul vag are conexiuni indirecte cu arii cerebrale implicate frecvent în producerea crizelor. Sub clavicula stângă a pacientului se implantează un dispozitiv care arată ca un pacemaker cardiac şi care se conectează cu nervul vag prin intermediul unui fir plasat sub piele. Dispozitivul este uşor proeminent sub tegument. Operaţia se efectuează în ambulatoriu şi durează între 1 şi 2 ore. Când persoanele cu un astfel de dispozitiv simt că urmează să aibă o criză, acestea pornesc dispozitivul cu ajutorul unui magnet. La unii pacienţi stimularea nervului vag previne crizele sau reduce frecvenţa şi severitatea acestora. Stimularea nervului vag se foloseşte şi în asociere cu administrarea de anticonvulsivante. Efectele secundare includ răguşeală, tuse şi dobândirea unei voci mai profunde.

sursa foto: Instagram