Data la care intră pensiile recalculate în septembrie 2024. Ministrul Muncii a făcut anunțul

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat data la care intră pensiile recalculate pentru români, în luna septembrie 2024.
  • Publicat:
Data la care intră pensiile recalculate în septembrie 2024. Ministrul Muncii a făcut anunțul
Data la care intră pensiile recalculate în septembrie. Ministrul Muncii a făcut anunțul

Noile decizii de recalculare pentru pensii au început să ajungă deja la români, astfel că aceștia așteaptă acum data din luna septembrie 2024, atunci când vor primi efectiv noile pensii.

În urmă cu o săptămână, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că 82,56% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării, explicând că pensia medie în iulie 2024 a fost de 2.250, iar din septembrie va crește la 2.761 de lei.

Totodată, ministrul a dezvăluit că peste 800.000 de pensii nu vor fi majorate după recalculare.

În luna septembrie 2024, data la care intră pensiile recalculate a fost deja stabilită și anunțată de ministrul Muncii.

„Pe 26 august începe să fie virată prima tranșă către Poșta Română, iar de pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poștali către pensionari. Pe data de 12 septembrie vor fi virați banii pentru cei care își primesc banii pe card”, a declarat ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, potrivit Antena 3 CNN.

Haos după marea recalculare la pensii

Cu toate că noua lege a pensiilor specifică faptul că nicio pensie nu va fi mai mică decât în prezent după recalculare, au existat totuși numeroase cazuri în care pensionarii au descoperit în decizia de recalculare primită prin poștă că din septembrie vor primi mai puțini bani.

Este și cazul unui pensionar român, care a lucrat ca mecanic de locomotivă toată viața, care a leșinat atunci când a primit decizia de recalculare. Acesta avea o pensie de 7.300 de lei, iar noua decizie de recalculare îl anunța că din septembrie va primi doar 4.800 de lei.

De asemenea, în București, o femeie a descoperit o altă greșeală în decizia de recalculare. Femeia a rămas uimită atunci când a primit noua decizie de recalculare și a aflat că urmează să primească o sumă uriașă de bani în fiecare lună, la pensie.

Având o pensie de 1.918 lei, femeia a descoperit că din septembrie urmează să primească 10.284 de lei, moment în care a mers la Casa de Pensii pentru a semnala greșeala.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News