Șoferii români plătesc cel mai mare preț din regiune pentru asigurările RCA. COTAR: „40% din preț se evaporă”

Șoferii români plătesc cele mai scumpe asigurări RCA din regiune, arată Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), iar 40% din preț "se evaporă" în alte țări.
  • Publicat:
Șoferii români plătesc cel mai mare preț din regiune pentru asigurările RCA. COTAR:

Într-un comunicat oficial, COTAR trage un semnal de alarmă cu privire la prețul mediu al asigurărilor auto RCA din România, care a ajuns la circa 220 de euro, în timp ce în Bulgaria este de 100 de euro, în Ungaria de 98 de euro, iar în Polonia de 120 de euro.

„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) semnalează faptul că în timp ce despăgubirile RCA au scăzut cu 9%, România plătește cel mai ridicat preț al poliței de asigurări obligatorii auto RCA din regiune – cca 220 de euro, prețul mediu fiind în Bulgaria 100 de euro, în Ungaria 98 de euro și în Polonia 120 de euro.

Numit politic, vicepreședintele ASF Sorin Mititelu este cel care a făcut posibil acest decalaj între prețul RCA din România și cel din țările învecinate, performanță înregistrată în condițiile plafonarii prețului RCA. Această plafonare a existat doar pe hârtie, iar în prezent, prețul RCA are un așa-zis „capac legislative” pe care companiile de asigurări care vând RCA l-au ignorat, chiar ASF recunoscând faptul că prețul RCA a crescut în mod miraculous, chiar și în perioada plafonării decisă prin Hotărâre de Guvern.

40% din prețul RCA achitat de fiecare șofer român “se evaporă” în alte țări, prin intermediul unor contracte de reasigurare ale firmelor de asigurări. City Insurance avea un contract de reasigurare prin care ceda 90% din prețul RCA către firme din Insulele Cayman, iar acestea nu au achitat niciodată sumele de despăgubire.

Ne întrebăm cum se explică faptul că majoritatea firmelor de asigurări din UE cedează 15-20% din prețul RCA către un reasigurator, iar firmele din România cedează peste 40% și cu toate astea intră în faliment? Reamintim faptul că niciun ban nu a fost recuperat de autoritățile române în urma contractelor de reasigurare ale firmelor City Insurance și Euroins!”, se arată în comunicatul COTAR.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”