Satul, cunoscut în trecut sub denumirea de Musariu sau Ruda Musariu, a fost construit, în urmă cu aproape o sută de ani, în una din cele mai bogate regiuni aurifere din Europa.
În prezent, satul se numește Ruda Brad, este situat în județul Hunedoara și aparține de municipiul Brad.
Sute de familii se stabiliseră în Ruda Brad, în perioada sa de glorie, atunci când minele erau deschise, iar minerii găseau, deseori, bulgări mari de aur pur.
De departe, satul Ruda Brad a intrat în istorie în anul 1947, atunci când a fost descoperită o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, unică în lume, potrivit Apuseni Info.
„La 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăție excepțională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezența atâtor forme, în care imaginația găsește asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeș, coordonator al volumului „Extaz și agonie în mineritul zărăndean” (2015).
În prezent, satul Ruda Brad a rămas doar o amintire, după ce, minele de aur din zona Bradului au fost închise, la începutul anilor 2000, iar minerii și familiile lor s-au mutat în alte zone ale țării.