Adelina Chivu, revenire spectaculoasă în televiziune după 16 ani. Cum arată acum frumoasa brunetă?

Cum arată acum Adelina Chivu? Frumoasa brunetă revine la prima ei dragoste, televiziunea, după 16 ani dedicați familiei.
  • Publicat:

Adelina Chivu, soția fostului fotbalist Cristi Chivu, revine pe micile ecrane după o pauză de 16 ani, timp în care s-a dedicat complet familiei.

La 42 de ani, Adelina este la fel de radiantă și fermecătoare ca în perioada în care prezenta știrile sportive la Antena 1. În acele vremuri, vedeta se remarca prin naturalețea sa, atât în coafură, cât și în machiaj, iar decolteurile subtile, dar amețitoare, adăugau un plus de eleganță prezenței sale.

Adelina a părăsit televiziunea pentru a-l urma pe Cristi Chivu în Italia, după ce s-au îndrăgostit în 2007. Deși avea o carieră promițătoare în televiziune, alegerea de a se dedica familiei i-a adus împlinire.

Cuplul s-a mutat la Milano, unde și-au întemeiat o familie frumoasă, având împreună două fiice: Natalia (15 ani) și Anastasia (13 ani).

Cum arată acum Adelina Chivu?

Acum, după o pauză îndelungată, Adelina Chivu își face reîntoarcerea pe micul ecran, acceptând provocarea de a prezenta „X Factor” alături de Mihai Morar. Vedeta mărturisește că este fascinată de această nouă etapă și că simte o legătură profundă cu proiectul, mai ales pentru că muzica și poveștile de viață au fost întotdeauna două dintre pasiunile sale.

„După 16 ani în care am stat departe de meseria mea şi m-am bucurat de familie, am ales să mă întorc la Antena 1, să prezint împreună cu Mihai cel mai important proiect de muzică şi televiziune din lume. X Factor combină în cel mai fericit mod două dintre pasiunile mele: poveştile de viaţă ale oamenilor şi muzica, fără de care eu nu pot să trăiesc.

Deşi nu mă gândeam că drumul meu va mai fi sinonim cu televiziunea, iată că niciodată nu poţi să spui niciodată şi că toate femeile se pot întoarce la pasiunile lor chiar şi după o perioadă mai lungă sau mai scurtă în care se dedică familiei. Natalia şi Anastasia, fetele mele, sunt fane absolute ale X Factor şi abia aşteaptă şi ele să vadă versiunea românească. Sunt fericită să revin într-o echipă cu oameni care au atât de multă experienţă în muzică şi televiziune, alături de concurenţi talentaţi, care abia aşteaptă să fie descoperiţi şi în faţa unui public care iubeşte spectacolul!’, a dezvăluit Adelina Chivu, pentru viva.ro.

Sursă foto – Instagram.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”