Viitura de pe Dunăre aproape a ajuns în România. Debitul la intrarea în țară, dublu față de normal

Viitura de pe Dunăre se apropie cu repeziciune de România. Apele Române au raportat, astăzi, că debitul la intrarea în țară este dublu față de normal.
  • Publicat:
Viitura de pe Dunăre aproape a ajuns în România. Debitul la intrarea în țară, dublu față de normal

Debitul Dunării la intrarea în țară, la Baziaș, este astăzi 6400 mc/s și va fi în creștere, peste media multianuală a lunii septembrie, anunță Apele Române. Conform prognozei, în data de 30 septembrie, debitul Dunării va avea o valoare de 8000 mc/s.

În ceea ce privește situația debitelor și nivelurilor în intervalul 22.09.2024, ora 07:00 – 23.09.2024, ora 07:00, debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost în creștere, având valoarea de 6200 m3/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).

Pentru a preveni inundațiile și a limita pagubele, echipele de intervenție ale Administrației Naționale Apele Române (ANAR) au pregătit mii de saci de nisip. O parte din aceștia au fost deja distribuiți în apropierea sectorului românesc al Dunării, alături de echipamente și utilaje necesare intervențiilor rapide.

Deși situația rămâne sub control, autoritățile continuă să monitorizeze evoluția debitelor și să ia măsuri pentru a preveni eventualele inundații, în special în zonele cu risc ridicat.

Raed Arafat, recomandare pentru românii aflați în zonele inundabile

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că, în cazul unei avertizări de tip RO-Alert, românii care locuiesc în zonele de pe malurile Dunării trebuie să își părăsească locuințele pentru a se salva din calea apelor.

„Dacă se dă mesaj de evacuare, să poată să se evacueze imediat. Să ai tot ce-ți trebuie într-o gentuță, pe care poți să o iei și să pleci, să nu trebuiască să te întorci că ai uitat banii, că ai uitat medicamentele, că ai uitat ceva. Dacă vine într-adevăr ordinul de evacuare, să înțelegi că acest lucru este serios”, a declarat Raed Arafat.

În cazul în care ordinul de evacuare este emis, românii sunt sfătuiți să ia cu ei un „bagaj de urgență” ce trebuie pregătit din timp.

„Bagajul trebuie să-l ia o persoană, ușor la mână. Deci, nu vorbim de valize aici, în niciun caz. Vorbim de o geantă care să aibă actele esențiale, banii, dacă au bani în casă, să pună acolo medicamentele și orice alte lucruri importante, dar fără greutate, fără volum. Deci, asta este important, lucrurile pe care poți să le iei imediat și să pleci”, a explicat Raed Arafat.

Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență

Apă

  • De preferat, 4l de persoană pe zi.
  • A se păstra într-un loc răcoros și întunecat și a se înlocui la fiecare 6 luni.
  • Ia în considerare tabletele de purificare a apei, care pot fi păstrate cu ușurință în rucsacul de urgență (plus o sticlă de apă spre purificare)

Alimente

  • Compacte şi uşoare, care nu necesită răcire, fierbere ori coacere.
  • Conserve
  • alimente deshidratate
  • batoane energizante
  • biscuiți
  • alimente proteice, de exemplu, batoane energizante
  • dulceaţă
  • sucuri, cafea, ceai
  • după caz, alimente pentru nevoi speciale: mâncare pentru bebeluşi, lapte etc.
  • dacă aveţi animale de companie, nu uitaţi mâncarea acestora.

Acte personale & bani

  • carte de identitate
  • carnete de asigurări medicale
  • contracte sau documente de proprietate care pot fi stocate fizic, într-o cutie de valori sau în format digital
  • bani de rezervă în bancnote mici
  • cecuri
  • numere de telefon importante
  • set suplimentar de chei auto și de la casă
  • harta fizică a zonei
  • copie a planului de urgență al familiei.

Trusă de prim ajutor

  • medicamentele personale şi reţete (Atenție! Nu uitaţi să scrieţi pe un bilet numele doctorului de familie)
  • analgezice, antiseptice
  • la nevoie, articole sau accesorii necesare pentru aparatul auditiv, scaunul rulant etc.

Obiecte sanitare

  • dezinfectant, șervețele umede, tampoane, etc.
  • hârtie igienică, hârtie umedă de mâini, batiste de hârtie
  • săpun, șampon, pastă de dinți, periuță
  • saci de gunoi

Îmbrăcăminte și încălțăminte

  • set de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate – nu uitați lenjeria intimă
  • jachetă impermeabilă sau pelerină de ploaie;

Articole pentru încălzire

  • Sac de dormit
  • Sau pături groase – două pentru fiecare persoană
  • Folii de supraviețuire pentru fiecare membru al familiei

Aparate și unelte utile

  • radio alimentat pe dinam sau cu energie solară sau cu baterii de schimb (Nu uitaţi să înlocuiţi bateriile anual!)
  • baterii de rezervă
  • baterie externă pentru mobil și cabluri de încărcare
  • lanternă și batoane luminoase
  • fluier
  • cuțit sau unealtă multifuncțională
  • accesorii pentru oprirea utilităților (cheie universală)
  • măști de praf
  • mănuși de lucru

Sursa foto: Hepta.

Urmărește CSID.ro pe Google News