Tragedia care i-a grăbit sfârșitul lui George Coșbuc: moartea fiului său și declinul unui mare poet

George Coșbuc, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române, a trăit o dramă sfâșietoare care i-a marcat ireversibil sfârșitul vieții. Poetul, cunoscut pentru sensibilitatea și talentul său în evocarea vieții rurale și a culturii românești, a fost devastat de pierderea unicului său fiu, Alexandru Coșbuc.

Această tragedie l-a împins într-o adâncă suferință, izolându-se complet de lumea care îl aprecia și îl iubea.

George Coșbuc – Un pilon al literaturii române

Născut pe 20 septembrie 1866, în satul Hordou, Transilvania, George Coșbuc a devenit rapid unul dintre cei mai îndrăgiți poeți români. Prin versurile sale, a reușit să surprindă viața rurală și să contureze peisajul cultural și social al României de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pasiunea pentru folclor și tradiții s-a reflectat profund în operele sale, devenind un veritabil cronicar al sufletului național.

Recomandări

Telefoanele care emit cele mai multe radiații. Pot provoca mari probleme de sănătate

Țara cu cei mai mulți oameni care au depășit vârsta de 100 de ani

Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără „Nunta Zamfirei”, „Trei, Doamne, și toți trei”, „El Zorab” și „Pașa Hassan”, opere care l-au consacrat și care sunt predate în școlile din România chiar și astăzi. Pe lângă poezie, Coșbuc s-a implicat în educația tinerilor, traducând opere importante din literatura universală și militând pentru promovarea valorilor românești.

O dramă care l-a distrus pe poet

Cu toate că succesul literar al lui George Coșbuc l-a ridicat în rândul elitei culturale a României, viața sa personală a fost marcată de o tragedie imensă. În vara anului 1915, un accident auto a curmat viața fiului său, Alexandru Coșbuc, în vârstă de 19 ani, o pierdere pe care poetul nu a reușit niciodată să o depășească.

Tragedia a avut loc pe 26 august 1915, când Alexandru, împreună cu un prieten, se întorcea de la Târgu Jiu către casa de vacanță a familiei, situată lângă mănăstirea Tismana. Grăbit de lăsarea serii, șoferul a accelerat, dar din neatenție, automobilul a lovit un bolovan pe drum, izbindu-se violent de o stâncă. În urma impactului, șoferul a murit pe loc, iar Alexandru, aflat pe scaunul din dreapta, a fost grav rănit, suferind o fractură de craniu. Tânărul a fost transportat de urgență la spitalul din Târgu Jiu, într-un car tras de boi, dar rănile erau prea grave, iar medicul de gardă nu a putut să-l salveze.

Moartea lui Alexandru a lăsat o rană adâncă în sufletul lui George Coșbuc, care nu și-a mai revenit niciodată. Alexandru a fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Tismana, iar pe locul unde a avut loc accidentul, la cererea poetului, s-a ridicat o fântână, cunoscută astăzi sub numele de „Fântâna lui Coșbuc”.

„Inima lui cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană”

După moartea fiului său, George Coșbuc s-a închis complet în sine. Nicolae Iorga, un apropiat al familiei și un contemporan al poetului, a descris drama pe care o trăia Coșbuc în cuvinte emoționante: „N-a fost om care, știind bucuriile și durerile unui părinte, să nu-și șteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide.”

Deși cunoscut pentru vitalitatea sa creativă și spiritul viu, Coșbuc nu a mai găsit puterea să scrie după pierderea fiului său. Puținele versuri compuse în această perioadă reflectă o durere imensă și o disperare profundă. Un exemplu elocvent este poezia „Ah, cumva să nu mi-o spuie”, în care poetul își exprimă furia și neputința în fața tragediei care l-a răpus.

Declinul lui George Coșbuc

Durerea provocată de moartea fiului său l-a schimbat complet pe George Coșbuc. Poetul s-a rupt de prieteni, refuzând să mai participe la evenimente sociale sau să-și continue activitatea literară. Trăia izolat, într-o tăcere apăsătoare, mânca foarte puțin, o dată la trei zile, și dormea pe podea, plângându-și fiul.

Apropiații săi au mărturisit că poetul a albit complet în doar câteva zile de la accidentul tragic și până la înmormântarea fiului său. Soția lui, devastată la rândul ei, nu permitea nimănui să schimbe nimic în camera lui Alexandru, lăsând totul neatins, inclusiv cartea pe care acesta o citise înainte de accident, deschisă la ultima pagină.

Tudor Arghezi l-a descris pe Coșbuc în ultimii săi ani de viață, în termenii cei mai sfâșietori: „Îl zăream ascuns în pălăria lui mare, trasă pe frunte. Își pierduse băiatul, un flăcău. Lovitura fatalității n-a cruțat nici pe tată, nici pe poet.”

Sfârșitul unei vieți marcate de durere

George Coșbuc a mai trăit doar trei ani după pierderea fiului său. În toți acești ani, poetul a continuat să se izoleze de lume, refuzând să-și refacă viața socială sau literară. În 1918, la vârsta de doar 51 de ani, s-a stins din viață în locuința sa din București, în urma unei congestii cerebrale. Deși moartea sa a fost provocată de probleme medicale, mulți contemporani au subliniat că durerea sufletească trăită în urma pierderii fiului său a grăbit declinul său fizic și mental.

Sursa foto: Hepta.