Madeleine McCann a dispărut pe 3 mai 2007 dintr-un complex turistic din Praia da Luz, Portugalia. Fetița avea trei ani când a fost văzută pentru ultima dată în viață.
Acum, după 17 ani de la dispariția care a șocat o lume întreagă, un român, coleg de celulă cu Christian Brueckner, principalul suspect în cazul dispariției, a rupt tăcerea și a povestit tot ceea ce germanul în vârstă de 47 de ani i-a spus în timp ce se aflau împreună în închisoare.
Românul, Laurențiu C., a povestit că totul a început atunci când Brueckner l-a întrebat dacă și el este în închisoare pentru infracțiuni comise asupra copiilor.
Românul a fost audiat ca martor la Tribunalul Regional Braunschweig și a declarat că Brueckner i-a mărturisit că „a luat un copil” în timpul unei spargeri în Portugalia.
Sursa foto: Hepta / Ferrari Press Agency / Metropolitan Police
„Mi-a spus că în Portugalia, el a furat acolo. Era într-o zonă de hoteluri unde locuiesc oameni bogați. Și când s-a dus în zona hotelului, era o fereastră deschisă undeva, mi-a spus el. Și el ar fi intrat în această fereastră pentru bani și aur. Cu toate acestea, el nu a găsit niciun ban, dar a dat peste un copil și l-a luat cu el.
Aproximativ două ore mai târziu, zona era plină de poliție și câini, iar el plecase de acolo. El a părăsit zona. Apoi a spus că mai era o persoană cu el, cu care se certase și care se despărțise. Și a spus că a luat copilul cu el în Portugalia și a plecat cu mașina, în timp ce locul era plin de poliție și câini.
A plecat cu mașina și a dispărut. M-a întrebat dacă ADN-ul de la un copil poate fi luat din oasele de sub pământ”, a declarat românul, potrivit publicației britanice The Sun.
Declarația românului vine după ce anchetatorii în cazul Madeleine McCann au declarat că sunt ferm convinși că fetița este moartă, deși nu au probe în acest sens. Totodată, românul a mai susținut că Brueckner părea panicat de potențialele dovezi pe care le-ar fi putut lăsa la locul unei crime – întrebând dacă o persoană poate fi urmărită după păr – sau dacă ar putea lăsa urme cățărându-se pe un balcon.
Christian Brueckner, pedofil și violator condamnat, a fost numit suspect principal în anul 2020, în cazul dispariției fetiței Madeleine McCann, însă nu a fost niciodată acuzat în mod oficial. El este judecat în prezent pentru mai multe infracțiuni de natură sexuală, fără legătură cu dispariția micuței de trei ani.
Sursa foto: Hepta / DPA Images / Soeren Stache.